DIN INVATATURILE DUHOVNICESTI ALE CUVIOSULUI NIL SORSКI INTEMEIETORUL VIETII SCHIMNICESTI

nilsorskii(Cum să ne păzim de păcat ca Domnul să fie cu noi)

Sfintii Pàrinti au vorbit  despre  lupta cu gindurile, la capàtul càreia ne vom aràta fie biruitori,fie invinsi, si despre treptele ei. Inceputul luptei, care constà in apariţia gindului pàtimaş in  minte, ei il numesc  bintuială, acceptarea gindului o numesc insoţire, indulcire cu el invoire, după care urmează inrobirea si patima.

Bintuiala este un gind simplu sau chipul unei intimplări care intră in inimă si se arată minţii. Despre aceasta Sfinţii Părinţii spun că este fără păcat, pentru că nu este de la noi, ci de la vrăjmaşul. De aceea nu-i nici de laudă nici de ocară.

Sfinţii Părinţi numesc insoţire convorbirea pătimaşă sau nepătimasă cu gindul apărut;altfel spus: primire gindului adus de vrăjmaşul, cugetarea la el, aprobarea si acceptarea lui de bună voie.Acea nu e intotdeauna fără de păcat, de aceea se cuvine laudă celui ce-si va indepta mintea către cele plăcute lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să procedăm astfel: atunci cind cineva nu va alunga de la inceput gindul viclean, ci va discuta cu el, iar vrăjmaşul, căpătind drepturi, il va ispiti cu şi mai multă insistenţă,acela să se străduiască din toate puterile să-si intoarcă mintea spre ginduri bune sau să intoarcă gindul pătimaş spre bine.

Sfinţii Părinţi numesc invoire aplecarea sufletului cu indulcire spre gindul ivit sau spre chipul ce s-a infăţişat. Aceasta se intimplă atunci cind omul primeşte dindurile şi inchipuirile aduse de vrăjmaşul,stă de vorbă şi este deacord cu ele,îi sugerează vicleanul.

Înrobirea este robire inimii de gînduri rele şi viclene,fără voia ei,sau unirea cu gindul patimii prin care se pierde aşezarea noastră cea bună. Dacă inima îţi va fi tîrîtă zilnic la gînduri viclene,fără voia ta,atunci o vei putea intoarce inapoi îndată cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă însă eşti purtat de gîndurile pătimaşe ca de furtună şi esti scos din rînduiala ta cea bună fără să poţi să te intorci la aşezare liniştită, acesta se întîmplă din cauza împrăştierii,cîrtelii si vorbăriei nefolositoare. Petrecerea cu gîndurile rele vatămă buna veţuire.

Patimă numesc acea inclinaţie care se incuibează in suflet şi care din deasa insoţire cu gîndurile pătimaşe se întăreşte şi se face obişnuinţă. Omul se lasă de bună voie stăpînit de aceasta,iar ea il robeşte necontenit cu gînduri pătimaşe strecurate de vrăjmaşul. Prin primire închipuirilor şi desfătarea cu aceastea gindul rău devine obicei. Aceasta se întîmplă atunci cînd vrăjmaşul aduce înaintea omului un lucru pătimaş, aprinzindu-l cu dragoste spre el. Îndeosebi se întîmplă aceasta cînd omul însuş vorbeşte cu gindul şi se insoţeşte cu el din neatenţie,sau cu voia cugetă la lucrul necuviincios. Se cuvine ca omul să se pocăiască după grvitatea patimii pe care a lucrat-o, căci altfel va avea de îndurat chinul veşnic. Să ne pocăim şi să ne rugăm neincetat pentru izbăvirea de orce patimă,să ne împotrivim cu multă osîrdie gîndurilor rele şi viclene. Vom fi pedepsiţi cu muncile cele veşnice nu pentru că am fost luptaţi de diavolul prin patimi,ci pentru nepocăinţa noastră. Încă din început atacul gîndului rău, alungindu-l prin rugăciunea neincetată; căci cine reuşeşte să alunge gîndul pătimaş încă de la prima lui apariţie, acela se va păzi de orce fel de vătămare pe care o aduce apoi acceptarea gindului. Cel ce se luptă cu pricepere tae răul din rădăcină,adică respinge atacul gîndurilor necurate dintru inceput. Cei ce vor birui pe vrăjmaş si patimile sale,  vor fi răsplătiţi cu cununi de biruinţă.

DUMNEZEU  SĂ  NE  AJUTE  SĂ  BIRUIM  GINDURILE  RELE  SI PATIMILE !

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: