Predică la Duminica Slăbănogului

Despre desfiinţarea Sîmbetei de către Hristos

“Nimeni deci să nu vă judece pentru mîncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare,
sau lună nouă, sau la sîmbete, care sînt umbre celor viitoare” (Coloseni, 2, 16-17)

slabanogul

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

În Evanghelia de azi vedem că Iisus Hristos a vindecat într-o zi de sîmbătă un slăbănog care zăcea de 38 de ani. Pentru aceasta s-au supărat iudeii căci Domnul a călcat porunca sîmbetei. De veţi asculta însă cu luare aminte cele ce vom vorbi astăzi, veţi înţelege luminat că serbarea sîmbetei nu este dată creştinilor, ci evreilor şi totodată veţi înţelege că atît Mîntuitorul, cît şi Sfinţii Apostoli au desfiinţat prin cuvînt şi faptă serbarea Sîmbetei.

Mai întîi voi arăta că de la Adam şi pînă la Moise, timp de 4108 ani, nici unul dintre patriarhii cei vechi nu au ţinut sîmbăta ca sărbătoare. Ca să ne dăm seama de acest mare adevăr, vom apela la mărturisirile Sfintei Scripturi, prin care vom arăta, că Dumnezeu făcînd pe om, nu i-a dat poruncă de la început, să serbeze vreo zi, ci numai l-a aşezat în grădina Edenului, adică în Rai, ca să-l lucreze şi să-l păzească (Facere 2, 15). Apoi i-a dat prima poruncă, de a nu mînca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Facere 2, 17). Ba, mai mult. După ce Adam a călcat porunca lui Dumnezeu şi a fost izgonit din Rai, nu a primit nici o poruncă de la Dumnezeu să serbeze vreo zi. Dimpotrivă, toată viaţa lui de acum devine o muncă continuă sub forma blestemului şi i se dă poruncă şi canon de la Dumnezeu care îi zice: În sudoarea feţei tale îţi vei mînca pîinea ta, pînă te vei întoarce în pămîntul din care eşti luat; căci pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce (Facere, 3, 19).

Nici o mărturie nu avem în Biblie care să ne arate că Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacov şi ceilalţi patriarhi aleşi de Dumnezeu pînă la Moise, ar fi serbat sîmbăta.

Dar poate va zice cineva că Avraam a păzit poruncile lui Dumnezeu. Da, le-a păzit cu mare sfinţenie, de aceea a şi fost binecuvîntat de Dumnezeu să fie tată a multor neamuri. Dar nu porunca sîmbetei, ci iată care porunci a auzit Avraam: Ieşi din pămîntul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pămîntul pe care ţi-l voi arăta Eu (Facere 12, 1); altă poruncă: Iar legămîntul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi de după tine din neam în neam, pe care trebuie să-l păziţi, este acesta: toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur (Facere 17, 10).

Altă poruncă dată lui Avraam este aceasta: Să nu ţi se pară grele cuvintele cele pentru prunc şi pentru roabă: toate cîte-ţi va zice Sarra, ascultă glasul ei (Facere 21, 12), adică să izgonească pe roaba Agar cu fiul ei. Altădată porunceşte Dumnezeu lui Avraam: Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pămîntul Moria şi adu-l acolo ardere de tot, pe un munte pe care ţi-l voi arăta Eu (Facere 22, 2).

Aşadar, după cum vedem din cele arătate pînă aici, nici una din poruncile pe care le-a primit Avraam de la Dumnezeu nu se referă la serbarea sîmbetei. Primul loc unde se vorbeşte în Sfînta Scriptură despre Sabat, ca zi de odihnă, este la Ieşire, unde Moise vorbeşte poporului în pustie, zicînd: Iată ce a zis Domnul: Mîine este odihnă, odihna cea sfîntă în cinstea Domnului; ce trebuie copt, coaceţi, ce trebuie fiert, fierbeţi astăzi, şi ce va rămîne lăsaţi să rămînă pe a doua zi (Ieşirea 16, 23). Dacă vor zice vouă că în Decalog în porunca IV-a se scrie: Adu-ţi aminte de ziua Sîmbetei, ca să o sfinţeşti pe ea, şi prin aceasta, vor zice că sîmbăta a existat şi mai înainte de Moise ca sărbătoare, şi de aceea zice: “Adu-ţi aminte”, apoi să le spuneţi că evreii, cînd au ajuns în pustia Sin au primit porunca cea pentru ţinerea Sîmbetei, Moise, pe muntele Sinai, le aduce aminte de această poruncă a Sabatului, pe care o primise înainte în pustia Sin, şi nicidecum că sîmbăta a fost de la Adam pînă la Moise.

Încă şi aceasta e bine să ţineţi minte, că sîmbăta nu s-a dat pentru toate popoarele lumii să se ţină ca sărbătoare, ci numai evreilor, ca amintire de binefacerile cele mari ale lui Dumnezeu, prin care El i-a scos din robia Egiptului. Acest adevăr îl arată Sfînta Scriptură, zicînd: Adu-ţi aminte că ai fost rob în pămîntul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mînă tare şi cu braţ înalt, şi de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie (Deuteronom 5, 15).

Deci celelalte neamuri nu au acest aşezămînt dat lor de la Dumnezeu de a serba ziua sîmbetei. Legea Veche a fost dată pentru un timp limitat, adică pînă era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa (Galateni 3, 19). Deci sîmbăta n-a fost dată ca sărbătoare tuturor neamurilor, nici pentru toate timpurile. Legea cea Veche, împreună cu Sîmbăta, au încetat de a mai fi întru totul valabile în Legea Darului. Acest adevăr îl arată Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Trecut-a umbra Legii şi Darul a venit (Evrei 8, 5; Coloseni 2, 16-17); Cele vechi au trecut, iată toate sînt noi (Evrei 8, 13).

Această încetare a Legii Vechi a fost proorocită de sfinţii prooroci. Despre aceasta spune marele prooroc Ieremia: Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou. Însă nu ca legămîntul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua cînd i-am luat de mînă ca să-i scot din pămîntul Egiptului. Acel legămînt ei l-au călcat deşi Eu am rămas în legătură cu ei, zice Domnul. Dar iată legămîntul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor (Ieremia 31, 31-33).

Să vedem acum în ce fel Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli au desfiinţat Sîmbăta Legii Vechi prin învăţătură şi fapte. Auzim pe Mîntuitorul, zicînd: Tatăl Meu pînă acum lucrează şi Eu lucrez (Ioan 5, 17). Cînd a zis Hristos aceste cuvinte? Cînd căutau iudeii să-L omoare, că dezlega sîmbăta (Ioan 5, 16).

Deci, dacă Mîntuitorul lucra sîmbăta, arăta că şi Tatăl Său lucrează sîmbăta. Atunci care ar fi vina celor ce urmează lui Hristos care lucrează şi nu ţin sîmbăta? Dacă cineva ne-ar învinui că lucrăm sîmbăta, să audă unii ca aceştia, că şi iudeii căutau să-L omoare pe Iisus că dezleagă sîmbăta (Ioan 5, 18). Auzim pe Mîntuitorul zicînd: Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze (Ioan 12, 26). Şi dacă Tatăl şi Fiul lucrează sîmbăta, cine poate învinui pe Dumnezeu că dezleagă sîmbăta?

Cine poate să învinuiască pe creştini că urmează lui Hristos, adică dacă lucrează sîmbăta şi fac ceea ce a făcut Hristos Domnul? Cîtă orbire au minţile acelea, care nu văd ce a făcut Hristos sîmbăta! Oare nu sîmbăta a vindecat Mîntuitorul pe slăbănogul din Evanghelia de azi? Dar nu numai că l-a vindecat, ci l-a pus şi la lucru, poruncindu-i să-şi ia patul şi să meargă cu el la casa sa (Ioan 5, 8-9). Vechiul Testament nu dădea voie să facă acest lucru (Ieremia 17, 21; Neemia 13, 15). Dar şi orbul din naştere a fost vindecat în zi de sîmbătă (Ioan 9, 14), şi omul cu mîna uscată a fost vindecat în ziua sîmbetei (Luca 6, 6-10; Matei 12, 10-13; Marcu 3, 1-5). Şi femeia cea gîrboavă de 18 ani tot sîmbăta a fost vindecată de Mîntuitorul (Luca 13, 14).

Ucenicii Domnului, urmînd pilda Învăţătorului Lor, mergînd sîmbăta prin lanurile de grîu, smulgeau spice şi le frecau în palme spre a le mînca (Marcu 2, 23-24; Luca 6, 1-3). Cînd fariseii şi cărturarii Îl învinuiau pe Iisus că nu păzeşte sîmbăta, El le răspundea că Fiul Omului este Domn şi al sîmbetei (Luca 6, 5) şi le zicea: Sîmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sîmbătă (Marcu 2, 27). Iată de ce marele Apostol Pavel zice: Nimeni deci să nu vă judece pentru mîncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sîmbete, care sînt umbră celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos (Coloseni 2, 16-17).

5469_p17n7ho1ha1lghogv1367164c1qv9a

Iubiţi credincioşi,

Pentru a vă încredinţa mai bine că Iisus Mîntuitorul nostru şi sfinţii Săi ucenici şi Apostoli, au desfiinţat sărbătoarea sîmbetei, citiţi Sfînta Scriptură în următoarele locuri: Porunca I – Matei 12, 1-3 şi 10-18; Porunca a 2-a, la I Corinteni 10, 14 şi I Ioan 5, 21; Porunca a 3-a, la Iacov 4, 12; Porunca a 5-a la Matei 15, 4; 19, 18; Marcu 7, 10 şi Efeseni 6, 1-2; Porunca a 6-a la Matei 19, 18; Marcu 10, 19 şi Romani 13, 9; Porunca a 8-a, la Matei 19, 18; Marcu 10, 19 şi Romani 13, 9 şi Porunca a 9-a Matei 19, 18; Marcu 10, 19 şi Romani 13, 9 şi Porunca a 10-a, la Romani 13, 9.

Vedeţi că nici într-o parte a Sfintei Evanghelii sau în vreo epistolă a Sfinţilor Apostoli, nu găsim lămurire sau măcar aluzie la porunca a 4-a, despre ziua sabatului? Acestea ne dovedesc clar că nu era obligatorie pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli serbarea sîmbetei pentru cei ce credeau în Hristos. Iar ca să înţelegeţi că Duminica, ziua cea dintîi a săptămînii, a luat locul sîmbetei în Biserica creştină, să citiţi în Sfînta Scriptură în aceste locuri: Ioan 20, 1-15 şi 26 şi veţi vedea că Duminica, ziua întîi a săptămînii, a înviat Domnul; Duminica, a 8-a zi după înviere, s-a arătat Mîntuitorul Sfinţilor Apostoli fiind uşile încuiate, şi a fost pipăit în coastă de Toma (Ioan 20, 27); Duminică, în drum spre Emaus, Luca şi Cleopa au călătorit cu Domnul (Luca 24, 13-31) Duminică la Cincizecime s-a pogorît Duhul Sfînt (Leviticul 23, 15-16; Fapte 2, 1-4); Duminica frîngeau Apostolii pîinea, adică se împărtăşeau cu Sfintele Taine (Fapte 2, 46; 20, 7- 12); Duminica s-a descoperit Apocalipsa Sfîntul Ioan Evanghelistul (vezi Apocalisa 1, 10). În Duminici adunau creştinii ajutoare pentru sfinţi, după porunca marelui Pavel (I Corinteni 16, 1-2).

Dar spune undeva că Dumnezeu va lăsa altă zi de sărbătoare poporului Său? Auzi ce scrie Sfînta Scriptură: Drept aceea a lăsat Dumnezeu altă sărbătoare de odihnă poporului (Evrei 4, 9; 4, 11; 8, 13; Apocalipsa 14, 13). Aşadar în Noul Testament altă zi de odihnă este rînduită de Dumnezeu creştinilor, adică Duminica sau ziua întîia a săptămînii. După cum vedem, multă orbire sufletească era pe vremea Mîntuitorului la farisei, cărturari şi legiuitori, care, văzînd atîtea minuni şi semne care se făceau de către Mîntuitorul nostru în ziua sîmbetei nu cunoşteau că Hristos este Dumnezeu, care le dăduse poruncă să serbeze sîmbăta în pustie şi care acum a venit să dezlege şi să desfiinţeze sîmbăta, Legea Veche, şi să aşeze altă zi de sărbătoare neamului omenesc care va crede în El. Această orbire şi întunecare sufletească o au toţi sectarii, care, nevrînd a ţine ca zi de odihnă Duminica, ziua în care a înviat Domnul, se ţin de umbră şi defaimă Harul Noului Aşezămînt.

marea-rosie-3

Iubiţi credincioşi,

În cele ce urmează, vom arăta şi mai luminat cele despre sîmbătă şi despre rătăcirea celor ce ţin de sîmbăta Legii Vechi, care a fost umbră şi închipuirii din Legea Harului. Acest adevăr îl arată marele Apostol Pavel cînd zice: Nimeni deci să nu vă judece pentru mîncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare sau lună nouă, sau la sîmbete, care sînt umbra celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos (Coloseni 2, 16-17).

Iată ce doresc să vă spun în această privinţă. Cuvîntul “sabat”, “sîmbătă”, din evreieşte, înseamnă “odihnă”. După ieşirea din Egipt, Dumnezeu a poruncit evreilor să prăznuiască ziua aceasta ca zi de amintire despre ziua a şaptea în care Dumnezeu S-a odihnit de faptele Sale după zidirea lumii (Facere 2, 2-3; Ieşirea 35, 2-3) şi îndeosebi pentru a le aminti evreilor despre izbăvirea lor din robia Egiptenilor (Deuteronom 5, 13-15).

Noi creştinii, asemenea prăznuim ziua a şaptea din săptămînă, însă nu sîmbăta cea veche, evreiască, ci pe cea nouă, creştină, adică ziua Învierii, cînd s-a săvîrşit înnoirea neamului omenesc. Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă (II Corinteni 5, 17; Galateni 6, 15); că a Lui făptură sîntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune(Efeseni 2, 10). Prăznuim nu sîmbăta, ci Duminica, pentru că în această zi am fost izbăviţi, nu din robia egipteană, în care nici noi, nici părinţii noştri nu au fost vreodată; ci dintr-o robie generală şi mult mai grea, din robia diavolului de care scăpăm, după cum ne învaţă Sfîntul Apostol Petru, prin Învierea lui Iisus Hristos (I Petru 3, 21).

În ziua aceasta şi nu sîmbăta sau în altă zi, Hristos a surpat prin moartea Sa pe cel ce are stăpînirea morţii, adică pe diavolul, şi a izbăvit pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2, 14-15). În ziua aceasta şi nu în alta, Hristos S-a sculat pentru îndreptarea noastră (Romani 4, 25). Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sînteţi încă în păcatele voastre (I Corinteni 15, 17).

Iată, pentru ce noi creştinii prăznuim ziua Învierii, ca zi a noii zidiri a omului, ca ziua izbăvirii noastre şi a întregii noi lumi din robia diavolului, de păcate, de blestem şi de moartea cea duhovnicească. Dar poate vor zice unii sectanţi că a binecuvîntat Dumnzeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rînduială (Facere 2, 2-3). Dar în acest loc al Sfintei Scripturi nu ne spune că Dumnezeu a poruncit oamenilor să cinstească sîmbăta. Se spune că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de faptele Sale, adică El a încetat a zidi. Că El a binecuvîntat şi a sfinţit ziua aceasta pentru a aminti oamenilor despre sfîrşitul creaţiei şi atît.

În Rai pentru oameni toate zilele erau la fel, toate zile de fericire, fiind totodată şi zile de muncă pentru a lucra şi a păzi grădina Edenului (Facere 2, 15). Iar după căderea în păcat a primilor oameni şi alungarea lor din Rai, ei trebuiau, ca pedeapsă, să lucreze şi să se hrănească cu necazuri în toate zilele vieţii lor (Facere 3, 17), prin urmare şi în ziua sîmbetei. Şi într-adevăr, din Sfînta Scriptură nicăieri nu se vede că strămoşii noştri: Noe, Avraam, Isaac, Iacob şi alţii ar fi prăznuit ziua sîmbetei.

Numai pe timpul lui Moise după ieşirea evreilor din Egipt, Dumnezeu dă evreilor în pustie, pentru prima dată poruncă despre sîmbătă (Ieşirea 16, 23-26). Şi aceasta, pentru că evreii erau întotdeauna nemulţumiţi, să-şi amintească şi să mulţumească în ziua aceasta lui Dumnezeu, Care i-a scos din robia egiptenilor (Deuteronom 5, 12-15).

Dacă scrie în Sfînta Scriptură că Dumnezeu zice prin Moise: Adu-ţi aminte de ziua odihnei (Ieşirea 20, 8) să nu creadă cineva că serbarea sîmbetei a fost de la începutul lumii. Nu, cu adevărat. Ci de această poruncă le aduce aminte pe Sinai, că porunca Sîmbetei a fost dată puţin mai înainte evreilor în pustiul Sin, cînd erau tot sub conducerea lui Moise (vezi Ieşirea 16, 23-30) şi le-a repetat pe muntele Sinai porunca pe care le-o dăduse mai înainte, în pustiul Sin, cum am arătat mai sus. De aceea a zis Dumnezeu: “Adu-ţi aminte!”

Trebuie să înţelegem că evreii erau obligaţi să prăznuiască sîmbăta. Altfel, ei cădeau sub blestemul legii (Deuteronom 26; 27). Noi creştinii nu mai sîntem sub lege, ci sub Harul lui Hristos, Care ne-a răscumpărat din acest blestem (Romani 6, 14). Sfîntul Apostol Pavel învaţă că: Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcîndu-Se pentru noi blestem. Ce este legea? Pentru călcările de poruncă s-a adus legea, pînă cînd era să vină Sămînţa căreia i s-a dat făgăduinţa. Pentru aceea ne-a fost nouă legea învăţătoare spre Hristos, ca din credinţa în Hristos Iisus să ne îndreptăm. Iar dacă a venit credinţa, nu mai sîntem sub Învăţător, căci pe toţi fii ai lui Dumnezeu ne-a făcut, prin credinţa în Iisus Hristos (Galateni 3, 19-26). Domnul a desfiinţat vrăjmăşia în Trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei… (Efeseni 2, 15).

De ar zice cineva că sîmbăta este numită lege veşnică şi legătură veşnică (Ieşirea 31, 16-17) şi de aceea trebuie a se ţine ca sărbătoare veşnică, unul ca acela să ştie că Dumnezeu, fiind Creator şi Legiuitor, poate să strice nu numai toate legile Sale ci şi legăturile Sale, deşi a spus că le dă pînă în veac (I Regi 2, 30). Legătura nu este un contract între om şi Dumnezeu. Căci contractează ceva numai cei egali între ei. Legătura este manifestarea milei lui Dumnezeu şi a bunei Sale voinţe către om. Iar făgăduinţele, legile, legăturile, poruncile, aşezămintele Sale, Dumnezeu le poate schimba sau chiar nimici cu totul, dacă oamenii nu sînt vrednici de ele. Aşa de pildă: “Legătură veşnică” au fost numite jertfele şi alte aşezăminte din Vechiul Testament (Levitic 7, 30; Ieşirea 21, 6; 40, 15) dar în Noul Testament toate sînt înlăturate.

N-a fost legătură mai mare decît legătura prin tăierea împrejur, aceasta fiind superioară sîmbetei, nu numai după timp, fiind mai veche, ci şi după însemnătate. Însuşi Mîntuitorul a spus că ea este mai importantă decît sîmbăta: Moise, zice Hristos, v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sîmbăta tăiaţi împrejur pe om. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sîmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mîniaţi pe Mine că am făcut sîmbăta un om întreg sănătos? (Ioan 7, 22-23).

Astfel, pentru tăierea împrejur se calcă sîmbăta. Şi ea, de asemenea, se numeşte “legătură veşnică”. Călcătorii ei se condamnau la moarte: Veţi tăia împrejur, a spus Dumnezeu încă lui Avraam, marginea trupului vostru şi va fi semn de legătură între Mine şi voi… Şi va fi legătura Mea peste trupul vostru întru legătură veşnică. Şi partea bărbătească ce nu-şi va tăia împrejur marginea trupului său în ziua a opta, pierde-se-va sufletul acela din poporul său, pentru că a călcat legămîntul Meu (Facere 17, 11-13).

Şi, iată, această “legătură veşnică” despre tăierea împrejur ce a fost mai mare decît sîmbăta este înlăturată de Sfinţii Apostoli la sinodul lor, cînd creştinii din iudei au început să ceară la creştinii din păgîni ca dînşii să păzească tăierea împrejur şi legea lui Moise. Apostolii, adunîndu-se împreună, au hotărît, zicînd: Pentru că părutu-s-a Duhului Sfînt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus afară de cele ce sînt necesare: să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sînge şi de (animale) sugrumate şi de desfrîu, de care păzindu-vă, bine veţi face (Fapte 15, 28-29). Prin această hotărîre, Sfinţii Apostoli au înlăturat nu numai tăierea împrejur, care era mai mare decît sîmbăta, ci şi toată legea ceremonială a lui Moise, cu sărbătorile, lunile noi, sîmbetele şi altele ale ei (Vezi Coloseni 2, 16-17; Galateni 5, 6; 6, 15).

De va cugeta cineva la cuvintele lui Hristos care a zis: Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii, nu am venit să stric, ci să împlinesc (Matei 5, 17), va înţelege că El a ţinut şi sîmbăta. La aceasta trebuie să ştim că Hristos a ţinut sîmbăta pentru că era iudeu după trup şi trebuia să se supună legii ceremoniale a lui Moise pînă la înlăturarea acestei legi; pînă la încheierea cu oamenii a Legăturii noi din Sîngele Lui (Luca 22, 20), adică pînă la vremea suferinţelor Lui şi a strălucitei Sale învieri, cînd a venit sfîrşitul Vechiului Testament, prezis încă de marele prooroc Ieremia (Ieremia 31, 31-32).

Atunci Hristos a stricat legea poruncilor cu dogmele Sale (Efeseni 4, 15). Pe temeiul că Hristos a ţinut sîmbăta, nu putem susţine că şi creştinii trebuie s-o cinstească. Hristos, ca iudeu, prăznuia sărbătorile evreieşti. Hristos, ca iudeu, a primit tăierea împrejur; sectanţii, însă, nu se taie împrejur. Pentru ce şi pînă cînd a cinstit Hristos sîmbăta s-a lămurit mai sus.

Din textele aduse din Sfînta Scriptură nu se vede că şi creştinii sînt datori să prăznuiască ziua sîmbetei. În ele se vorbeşte despre faptul că Hristos a învăţat pe evrei de obicei sîmbăta în sinagogile lor, şi atît. Învăţa însă sîmbăta, fiindcă atunci se adunau evreii în sinagogile lor pentru rugăciuni şi Hristos putea să aibă ascultători.

Poate cineva ar zice că Hristos spunea ucenicilor Săi: Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sîmbăta (Matei 24, 20) şi că prin aceasta Hristos ar fi arătat sfinţenia sîmbetei. Trebuie să înţelegem că cuvintele acestea ale Domnului nu obligă deloc pe creştini să prăznuiască sîmbăta. Altfel, ar trebui să cinstim şi să serbăm şi iarna. Cuvintele acestea arată numai apropiata dărîmare a Ierusalimului şi greutatea pe care puteau s-o îndure ucenicii lui Hristos, dacă această dărîmare s-ar întîmpla iarna pe neaşteptate, cînd ei ar fi putut să moară de frig pe drumuri curînd, pînă la patimile şi învierea lui Hristos, cînd încă nu era pe deplin înlăturată sîmbăta cea veche şi în vremea cînd era greu să fugi din Ierusalim pentru că sîmbăta porţile oraşului se închideau.

Iată, deci, de unde se vede că Hristos a înlăturat sîmbăta. Căci Legea lui Moise a avut umbra bunătăţilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor (Evrei 10, 1). Pentru aceasta Hristos-Mesia, venind şi îndeplinind toată Legea (Matei 5, 17) şi poruncile Vechiului Testament (Ioan 15, 10), El însuşi a completat unele din ele şi pe altele le-a schimbat. În general, a înlăturat legea poruncilor prin învăţătura Sa (Efeseni 2, 15), iar sîmbăta cu totul a înlăturat-o prin cuvînt şi prin fapte. Aşa, de pildă, El însuşi a călcat-o, vindecînd sîmbăta bolnavii şi pe cel cu mîna uscată (Matei 12, 10-13), pe slăbănogul din Evanghelia de astăzi (Ioan 5, 5-16), şi pe orbul din naştere, făcînd sîmbăta pentru el tină (Ioan 9, 1-16).

Toate acestea erau oprite de Legea Veche să se facă sîmbăta (Ieşirea 20, 10-13; Numeri 16, 32-36). Călcînd sîmbăta, Hristos impunea şi altora să o calce. Vindecînd pe slăbănogul sîmbăta, Iisus îi spunea: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată s-a făcut sănătos omul, şi-a luat patul şi umbla şi era acea zi sîmbăta.

Sîmbăta evreiască este numită de Sfîntul Apostol Pavel “umbră”, adică ceva ce nu înseamnă nimic, fără nici un folos, pentru că, cuvîntul “umbră” în Sfînta Scriptură, cînd se vorbeşte despre Vechiul Testament, înseamnă ceea ce e destinat spre înlăturare (Evrei 10-1, 4-5, 13).

iudaism

Iubiţi credincioşi,

Întrucît unii din creştini s-au rupt de Biserica lui Hristos şi cinstesc sabatul Legii vechi, în loc de Duminică, ziua Învierii lui Hristos, am căutat să vă explic la Evanghelia de astăzi ce însemnătate a avut sabatul iudaic, cît a fost respectat, cînd şi de ce a fost schimbat cu ziua Duminicii de Însuşi Hristos şi Sfinţii Săi Apostoli.

Noi, fiii Bisericii Ortodoxe, dacă vrem să ne mîntuim, sîntem datori să ascultăm de ea. Să împlinim cu sfinţenie poruncile Domnului din Sfînta Evanghelie, şi să nu urmăm sfaturile credincioşilor răzvrătiţi, care s-au lepădat de Biserică, de sfînta Duminică, de bucuria Învierii, de preoţi, de cruce şi de sfintele icoane şi cinstesc sîmbăta ca zi de odihnă. Să rămînem în casa Domnului şi în mîntuitoarea bucurie a Învierii lui Hristos. Căci mai mare este ziua Învierii decît ziua odihnei.

Aici în Biserică se află lacul Vitezda, adică Taina Botezului prin care ne facem fii ai lui Dumnezeu după har, nou născuţi. Aici se află apa cea tămăduitoare de boli, adică Taina Spovedaniei, a pocăinţei cu lacrimi, prin care ne vindecăm sufletul de rănile păcatelor. Aici se săvîrşeşte Taina Sfîntului Maslu, prin care mulţi bolnavi se vindecă şi se uşurează. Să nu spunem “că nu avem om să ne arunce” în apa aceasta tămăduitoare. Preoţii Bisericii sînt cei ce ne botează, ne dezleagă de păcate, se roagă pentru mîntuirea noastră şi ne conduc pe calea mîntuirii.

Să cinstim cu vrednicie, cu rugăciuni şi fapte bune sfînta zi a Duminicii ca să auzim şi noi cuvîntul cel mîntuitor al lui Hristos: “Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău”. Amin.

Hristos a înviat!

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: