Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul

nasterea_sfioan_botezatorul

Soarele cel neapus, Hristos, Mîntuitorul nostru, vrînd să răsară lumii, şi acum plecînd cerurile şi pogorîndu-Se în pîntecele fecioresc cel mai curat decît cerurile, se cădea mai întîi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfîntul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind şi zicînd: Vine Cel mai tare decît mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrîneţile sale din pîntece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrînită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrînei, aceea este puternică ca şi pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.

Naşterea cea minunată a Sfîntului Ioan a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amîndouă maicile, rînduiala naşterii covîrşea rînduielile firii, aşa voind Dumnezeu, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.

Iar după ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile şi cunoscuţii şi toţi se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dînsa, ridicînd de la dînsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinşi cu mare dorinţă pentru Mesia Cel aşteptat, deşi nu stiau că a sosit taina întrupării lui Hristos, însă în vremea naşterii Inaintemergătorului lui Hristos, duhul lor se pornea într-înşii spre bucurie, Sfîntul Duh veselind inimile lor, ca şi cum le dădea o înştiinţare pentru cîştigarea aşteptării lor.

Şi în ziua a opta au venit preoţii şi prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur şi toţi voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar maica lui nu se învoia, pentru că, fiind soţie de prooroc şi născătoare de prooroc, Sfînta Elisabeta era ea însăşi plină de darul proorociei. Deci ea prooroceşte a poruncit ca pruncul cel născut al lor să se numească cu acel nume pe care nu îl auzise de la bărbat, de vreme ce el s-a întors de la biserică la casa sa avîndu-şi legată limba cu amuţire şi nu putea să spună soţiei sale cum a văzut pe îngerul care i-a binevestit zămislirea fiului său şi a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfîntul Duh fiind povăţuită maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocită, căci ea a cunoscut prooroceşte şi venirea la dînsa a Maicii lui Dumnezeu şi i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui său, cum ar voi să-l numească. Iar el, cerînd o tăbliţă, a scris: Ioan să-i fie numele lui! Şi îndată s-a deschis gura lui Zaharia şi limba lui s-a dezlegat din amuţire şi vorbea, binecuvîntînd pe Dumnezeu.

Atunci toţi s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut cea îmbătrînită, cum maica şi tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu şi cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit şi, ce a scris cu mîna, aceea a grăit şi cu limba. Deci numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinţilor, deschizîndu-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica şi mirarea pe toţi cei ce vieţuiau împrejur, pentru că toţi cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu şi se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, cetatea preoţilor, unde era casa lui Zaharia. Pentru că acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărîtă sfinţitei seminţii a lui Aaron; iar de la Ierusalim şi pînă la dînsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, şi se numea „cetatea muntelui”, pentru munţii săi cei înalţi, iar hotarele ei se numeau „părţile muntelui”, precum se scrie în Evanghelie despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu: Sculîndu-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degrabă în cetatea Iudeei – adică în Hebron -, şi a intrat în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei.

Deci, într-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, care se făceau în casa lui Zaharia, se minunau foarte mult şi grăiau între ei: Ce va să fie pruncul acesta? Că mîna Domnului era cu el şi Dumnezeu înmulţea într-însul darul Său şi-l păzea de sabia lui Irod, căci despre minunata naştere a lui Ioan ajunsese vestea pînă la Irod, care se mira de aceea şi zicea: Ce va să fie pruncul acesta ? Iar cînd S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei şi au venit magii de la răsărit, întrebînd de Impăratul cel de curînd născut, atunci Irod, trimiţînd ostaşi în Betleem să ucidă pe toţi pruncii de acolo, şi-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, şi a zis în sine: „Oare acela are să fie împăratul Iudeei?” Şi, gîndindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigaşi la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimişii n-au găsit pe Sfîntul Ioan, pentru că, începînd din Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit în Hebron glas şi strigare, că nu era foarte departe, şi s-a ştiut pricina acelei strigări.

Şi îndată Sfînta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan şi a fugit în muntele cel mai înalt al pustiului; iar Sfîntul Zaharia, precum se scrie în viaţa lui, era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rînduiala săptămînii sale, care se întîmplase tocmai în acea vreme. Deci, ascunzîndu-se Sfînta Elisabeta în acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere împreună cu pruncul. Şi cînd a văzut de sus pe ostaşi cercetînd cu de-amănuntul şi apropiindu-se, a strigat către un munte de piatră ce se afla acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu fiul său!” Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela şi, primind-o pe maică înăuntrul său, s-a ascuns de ucigaşii care o căutau. Iar ostaşii, negăsind pe cel căutat, s-au întors înapoi la cel ce-i trimisese.

pestera-sf-elisabeta-si-a-sf-ioan-even-sapir

Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicînd: „Dă-mi mie pe fiul tău, Ioan”. Iar Sfîntul Zaharia a răspuns: „Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu ştiu unde este!” Iar Irod, mîniindu-se, a trimis la dînsul a doua oară şi a poruncit, că, dacă nu-şi va da fiul, atunci să-l ucidă şi pe el. Deci s-au dus nişte ucigaşi sălbatici ca nişte fiare, sîrguindu-se să-şi săvîrşească porunca, şi au zis cu mînie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă, că aşa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!” Sfîntul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veţi ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci ucigaşii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică şi altar; iar sîngele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osîndă. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în muntele ce se desfăcuse; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse lor acolo o peşteră. Tot acolo curgea şi un izvor de apă şi crescuse înaintea peşterii un finic plin de roade, iar cînd era vremea mîncării, acel pom se pleca şi-şi dădea roadele sale spre mîncare, apoi iar se ridica.

Apoi, după patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfînta Elisabeta, maica Mergătorului înainte, a murit în peştera aceea. Iar Sfîntul Ioan, rămînînd singur, a fost hrănit de înger pînă la creşterea lui şi păzit în pustietăţi, pînă în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea şi acoperea mîna Domnului pe Sfîntul Ioan, ca el să meargă înaintea feţei Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie şi să gătească cale Celui ce venea să mîntuiască neamul omenesc. Deci pentru toate acestea să se slăvească Hristos Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în veci.

Amin

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: