Predică la Duminica a X-a după Rusalii

Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii

“Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia:
Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 20)

credinta

Iubiţi credincioşi,

Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.

Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20). Apoi arătînd puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).

Pentru a ne putea da seama de puterea credinţei, vom aduce mărturia Sfîntului Apostol Pavel care, arătînd multe din faptele credinţei, zice: Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvîntul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd… Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu vadă moartea. Prin credinţă, Noe, luînd înştiinţarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mîntuirea casei sale… Prin credinţă, Avraam, cînd a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge… Prin credinţă, însăşi Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vîrsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.

Prin credinţă, cînd s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca regelui… Prin credinţă a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca unul care a văzut pe nevăzutul Împărat. Prin credinţă, au trecut israeliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe cînd egiptenii, încercînd a trece şi ei, s-au înecat (Evrei 11, 3-29).

La aceste mărturii, despre puterea credinţei, amintite de Sfîntul Pavel din Vechiul Testament, putem adăuga şi altele mult mai mari luate din istoria creştinismului, de la Hristos pînă astăzi. Prin credinţă, Fecioara Maria a primit vestea cea bună de la arhanghelul Gavriil şi s-a învrednicit să nască în trup pe Hristos, Mîntuitorul lumii. Prin credinţă, Sfîntul Ioan Botezătorul a primit să boteze în apele Iordanului pe Fiul lui Dumnezeu şi a văzut pe Duhul Sfînt ca un porumbel şezînd deasupra Lui. Prin credinţă, pescarii galileeni au lăsat toate şi, urmînd lui Hristos, au devenit pescari de oameni. Prin credinţă, Apostolii au primit harul Duhului Sfînt şi, cu puterea Lui, au vestit Evanghelia mîntuirii în toată lumea. Prin credinţă, Pavel, vasul alegerii, s-a convertit la Hristos pe calea Damascului şi a ajuns cel mai mare apostol al neamurilor. Prin credinţă Apostolul Petru a primit să fie răstignit la Roma, pe cruce, cu capul în jos pentru dragostea lui Hristos, iar Sfîntului Pavel i s-a tăiat capul.

Prin credinţă, zeci de milioane de creştini au primit cu bucurie să fie arşi de vii, tăiaţi, sfîşiaţi de lei, sau înecaţi în mare, pentru Evanghelie, strigînd: “Sîntem ucenici ai lui Hristos şi fii ai lui Dumnezeu după dar şi sîntem gata să ne dăm viaţa şi să trăim cu El în veci, decît să ne lepădăm şi să ne osîndim în iad!” Prin credinţă, ucenicii Sfinţilor Apostoli şi toţi dumnezeieştii Părinţi au mărturisit şi au apărat dreapta credinţă ortodoxă, prin cuvînt şi prin minuni şi au fixat-o definitiv în dogme şi canoane la cele şapte Sinoade Ecumenice.

Prin credinţă, mulţi creştini iubitori de Hristos au părăsit grijile şi plăcerile lumii şi s-au făcut călugări, sihaştri şi sfinţi prin mînăstiri, prin munţi şi prin crăpăturile pămîntului, ducînd viaţă îngerească. Prin credinţă, nenumăraţi păgîni s-au convertit la creştinism şi mulţi păcătoşi s-au pocăit şi au devenit creştini desăvîrşiţi. Prin credinţă şi dragoste pentru Hristos, casele creştinilor s-au transformat în biserici, fecioarele au devenit mirese ale lui Hristos, iar bărbaţii cu viaţă sfîntă au ajuns mărturisitori ai ortodoxiei şi slujitori vrednici ai sfintelor altare. Prin credinţă, după două mii de ani de luptă cu puterile întunericului, creştinismul s-a răspîndit în toată lumea, biruind marile arme ale Satanei necredinţa, sectele, desfrîul şi ura dintre oameni.

postul-pastelui

Iubiţi credincioşi,

Am arătat aici cîteva mărturii despre marile fapte ale credinţei. În continuare voi vorbi pe scurt despre puterea rugăciunii şi a postului. Mai întîi, trebuie să facem rugăciunea cu credinţă (Matei 21, 22; Marcu 11, 24; Evrei 11, 6). Apoi trebuie s-o facem din toată inima (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 145; Ieremia 29, 13) şi neîncetat (Luca 21, 36; I Tesaloniceni 5, 17).

Faptele mari şi minunate ale rugăciunii şi postului sînt nemăsurate. Spre încredinţare vom vorbi aici despre cîteva din ele.

Prin rugăciune şi post, Moise proorocul a luat din mîinile lui Dumnezeu Tablele Legii (Ieşire 34, 28). Prin rugăciune şi post, marele prooroc Ilie a încuiat cerul să nu plouă trei ani şi şase luni; şi iarăşi cu rugăciune şi cu post, a pogorît foc din cer şi a descuiat cerul, de a dat Dumnezeu ploaie pe pămînt (III Regi 18, 38). Cu rugăciune şi cu post, Daniel proorocul a ieşit nevătămat din groapa leilor (Daniel 6, 17-23). Prin rugăciune şi post ninivitenii au scăpat de pieire (Iona 3, 5-10). Rugăciune şi post porunceşte Dumnezeu, prin proorocul Ioil, să facă iudeii spre a scăpa de urgia Domnului (Ioil 2, 12-15).

Prin post de patruzeci de zile, Mîntuitorul biruieşte cele trei ispite ale satanei în pustie (Matei 4, 1-11). Cu rugăciune şi cu post, Ana proorociţa a născut pe Samuel, fiind stearpă mai înainte (I Regi 1, 11; 16, 28). Cu rugăciune şi cu post aspru a petrecut toată viaţa sa Sfîntul Ioan Botezătorul şi Înainte Mergătorul pentru care a fost mărturisit de Însuşi Mîntuitorul drept cel mai mare om născut din femeie (Matei 11, 10-19). Cu rugăciune şi cu post s-au întărit Sfinţii Apostoli în osteneala propovăduirii Evangheliei lui Hristos (II Corinteni 6, 4-5; 11, 27). Cu rugăciune şi cu post se izgonesc diavolii din oameni (Matei 17, 19-21). Prin rugăciune şi post sfinţii lui Dumnezeu au făcut minuni mari şi multe, atît în Legea Veche cît şi în Legea Harului, cum citim în Sfînta Scriptură, în cărţile de cult şi în vieţile sfinţilor.

Dar să luaţi aminte că nu toată credinţa este bună, ci numai credinţa cea dreaptă, ortodoxă, unită cu faptele cele bune. Numai rugăciunile şi posturile rînduite de Biserica dreptmăritoare sînt bune, iar rugăciunile şi posturile care le fac păgînii, sectanţii şi ereticii sînt urîciune înaintea lui Dumnezeu pentru că nu se fac după îndreptarul credinţei apostolice. Sfîntul Apostol Pavel ne arată că, cel ce nu se luptă după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 4-5). Numai cel ce slujeşte lui Dumnezeu în adevăr şi lucrează toate faptele cele bune după dreapta credinţă şi spre slava lui Dumnezeu, poate să dobîndească mîntuirea sufletului său (I Corinteni 10, 31; Filipeni 1, 9-11). Altfel toate posturile şi rugăciunile noastre devin urîciune înaintea lui Dumnezeu (Isaia 1, 11-15).

Aşadar, fraţii mei, fiţi cu mare luare aminte şi să nu vă luaţi după cei rătăciţi de la dreapta credinţă, cărora li se pare că vor dobîndi mîntuirea sufletelor lor, fără a asculta de Biserica lui Hristos. Auziţi ce spune Sfîntul Efrem Sirul: “Cînd mintea omului va părăsi dreapta credinţă, toate faptele sale cele bune nu mai sînt de folos”. Iar Sfîntul Ioan Damaschin, arătînd acelaşi lucru cu alte cuvinte zice: “Binele nu este bine cînd nu se face bine” (Filocalia IV, 1948, pag 194).

Duminica-Vindecarii-Lunaticului

Despre puterea rugăciunii şi a credinţei se vorbeşte şi în Evanghelia ce s-a citit astăzi, în care se spune cum a vindecat Mîntuitorul un copil demonizat. Copilul a fost adus de tatăl său la ucenici, dar aceştia n-au putut să alunge duhul rău din el. Iar dacă a coborît Domnul de pe Muntele Tabor, tatăl copilului a îngenunchiat la picioarele Lui şi a zis: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi greu pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece… (Matei 17, 14-16).

Vedeţi ce greu se vindecă un om epileptic, stăpînit de duh necurat? Că dacă nici Apostolii n-au putut să vindece acest copil demonizat, cu atît mai greu vor reuşi preoţii să vindece pe cei stăpîniţi de diavoli, şi mai ales pe cei robiţi de patimi grele. Diavolul obişnuieşte să-l arunce pe cel epileptic uneori în foc, alteori în apă, ca să-l omoare şi să ne amăgească a crede că nu el, ci apa şi focul l-au ucis. Dar asupra sufletului celui bolnav, vrăjmaşul nu are nici o putere. Însă pe cei robiţi de patimi cumplite, precum: necredinţa, mîndria, mînia, beţia, desfrîul şi uciderea, oare nu-i chinuiesc diavolii mai rău ca pe cei epileptici?

Nu vedeţi pe unii ca aceştia cum îi chinuiesc patimile, cum se aprind ca de foc de patima mîniei, a desfrîului, a mîndriei şi a răzbunării, patimi ce stăpînesc astăzi toată lumea? Sau pe cei beţivi şi nepăsători de a lor mîntuire, nu vedeţi cum îi aruncă diavolul în apa necredinţei şi a nesimţirii sufleteşti? Unii ca aceştia, chiar dacă le vorbeşti de rai, ei nu-l doresc. Iar dacă le spui de boli grele, de moarte şi osînda iadului care îi aşteaptă din cauza păcatelor făcute, ei nu se cutremură, nici nu vor să le părăsească prin pocăinţă, căci păcatele vechi, adică patimile întunecă şi orbesc mintea şi omoară sufletul şi conştiinţa oamenilor. Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea orbire şi moarte sufletească.

Milostivindu-Se Domnul de suferinţa copilului, i-a zis tatălui său: “Aduceţi-l aici la Mine”. Apoi certînd demonul, duhul rău a fugit, “iar copilul s-a făcut sănătos din ceasul acela”. Apropiindu-se ucenicii de Hristos, L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să scoatem pe demon?… Pentru necredinţa voastră! a răspuns Mîntuitorul. Că acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 19-21).

Din aceste cuvinte vedem că Domnul mai întîi cheamă pe cel bolnav la Sine. Dacă toţi se feresc şi chiar fug de cei bolnavi, Fiul lui Dumnezeu îi cheamă la El, îi mîngîie, pune mîinile peste ei şi îi vindecă atît pentru credinţa bolnavilor, cît şi pentru credinţa rudelor şi a celor ce îi aduc la El. Fără credinţă tare în Dumnezeu, nimeni nu se vindecă şi nu se poate face nici o minune. Dumnezeu cere şi colaborarea noastră. El revarsă peste noi harul, mila şi iertarea, iar noi trebuie să-i aducem credinţa noastră, smerenia şi pocăinţa. De aceea a şi răspuns ucenicilor că din cauza necredinţei lor n-au putut să vindece copilul. Apoi spune Domnul că diavolii se scot din oameni şi patimile se scot din inimile noastre “numai cu rugăciune şi cu post”.

Vedeţi ce mare este puterea credinţei ajutată de rugăciune şi de post? Toate trei la un loc fac nenumărate minuni şi vindecări, iar una fără alta nu aduc niciodată roade, nici nu ni se împlinesc cererile. La orice cerere a credincioşilor, trebuie atît din partea lor, cît şi a preoţilor slujitori aceste trei virtuţi obligatorii: credinţă, rugăciune şi post. Ba celor bolnavi li se mai cere şi spovedanie generală, cu pocăinţă şi hotărîre de a nu mai păcătui.

Cea mai grea boală nu este cea trupească, ci cea sufletească, pentru că pierde şi trupul şi sufletul. Cea mai grea demonizare a omului nu este epilepsia, care chinuieşte numai trupul, ci este înrobirea omului de patimi ucigătoare de suflet. Un om stăpînit de beţie şi desfrîu este un om posedat de diavoli. Pentru aceea este mai greu de vindecat un beţiv, un desfrînat, un ucigaş, sau un om stăpînit de ură, de lăcomie, invidie, decît un om chinuit de un duh necurat, cum este copilul din Evanghelia de astăzi.

Întristarea noastră este că, astăzi, numărul credincioşilor tineri şi bătrîni stăpîniţi de asemenea patimi este cu mult mai mare ca odinioară. Înclinarea oamenilor tot mai mult spre beţie şi desfrîu, spre necredinţă şi grupări sectare, spre egoism, divorţ şi ucidere ne îngrijorează din ce în ce mai mult. Ba acest fenomen se extinde mai ales în rîndurile celor tineri, în ultimii ani, prin filmele de groază care duc la crimă şi filmele imorale care împing, în masă, la păcate pe atîţia tineri care cad pradă acestor droguri diabolice, străine de sufletul, de credinţa şi cuminţenia neamului nostru.

Dumneavoastră, fraţi creştini, în calitate de fii ai Bisericii lui Hristos, de părinţi, de fraţi şi educatori de copii, aveţi mare grijă cum vă creşteţi copii pe care vi i-a dat Dumnezeu! Nu-i ucideţi înainte de naştere prin avort, nici după naştere prin sminteală şi lipsă de educaţie religioasă! Nu-i lăsaţi pradă beţiei, necredinţei şi desfrîului la vîrsta tinereţii! Sînt copiii dumneavoastră, dar sînt şi copiii lui Hristos, care ne zice: Lăsaţi copiii să vină la Mine! (Luca 18, 16). Aveţi grijă de copiii ce vi i-a dat Dumnezeu! Vom da împreună greu răspuns pentru ei, pentru fiecare suflet pierdut, furat, ucis de diavolul.

Duceţi-i regulat la biserică, la rugăciune, la spovedanie, la Sfînta Împărtăşanie. Puneţi-le la îndemînă cărţi creştineşti de zidire sufletească şi scăpaţi-i de desfrîu şi necredinţă.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne izbăvească pe toţi de cursele cele cumplite ale diavolilor ucigaşi de oameni.

Amin

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: