Irozii zilelor noastre

sleep-train-baby

În atmosfera de sărbătoare ce a cuprins cerul şi pământul, la doar câteva zile de la Naşterea Domnului, Biserica îmbracă haină de „plângere şi tânguire multă” pentru pruncii nevinovaţi ucişi de cruzimea lui Irod. Atunci Iisus a fost scăpat de mânia lui Irod. Acum însă, El suferă chinul morţii împreună cu fiecare din pruncii ucişi cu instrumentele moderne ale medicinii, prin voinţa unei societăţi care şi-a pierdut busola şi care a ridicat la rang de lege fărădelegea.

Viaţa începe din momentul conceperii

Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. De ce? Pentru că li se spune că de fapt până în luna a treia ele poartă în pântece doar „un ghem de celule“ şi nu un om adevărat.

Profesorul britanic Stuart Campbell, cercetător la Create Health Clinic din Londra, a reuşit să obţină, cu ajutorul unui nou tip de scanare prin ultrasunete, imagini tridimensionale ce permit vizionarea mişcărilor fătului în timp real. Studiul lui demonstrează pentru prima dată că viaţa începe odată cu fecundarea şi nu în momentul naşterii.

Din momentul concepţiei, 46 de cromozomi cu 30.000 de gene se combină determinând încă din acest moment toate caracteristicile noastre fizice: sex, caracteristicile feţei şi ale corpului, culoarea ochilor, a părului şi a pielii. Şi apoi, în doar în câteva săptămâni, dintr-o singură celulă se formează un om minuscul cu toate organele deja prezente şi în stare să funcţioneze.

Ce se întâmplă în cele 3 luni în care unii susţin că fătul nu este decât „un ghem de celule“?

– la 18 zile inima începe să bată, sângele fătului trece de-a lungul cordonului ombilical, traversând placenta unde au loc schimburile metabolice: copilul pasează mamei resturile de dioxid de carbon iar ea îi furnizează oxigen şi substanţele nutritive.- la aproximativ 3 săptămâni încep să se formeze mâinile, iar de la 6 săptămâni şi degetele. Fătul poate să-şi strângă degetele şi să-şi deschidă gura.- la 40 de zile este înregistrată funcţionarea creierului măsurată pe baza undelor EEG. Aici minunatul centru de control trimite mesaje mamei şi copilului.- de la 2 luni, amprentele sunt deja întipărite în piele.- la aproximativ 7 săptămâni, apar primele mişcări spontane, deşi mama de obicei nu simte copilul mişcându-se până la aproximativ 16 săptămâni.- la 18 săptămâni este activ şi energic şi face numeroase flexări ale muşchilor. Poate da pumni şi lovituri suficient de tari.- la 26 de săptămâni deja poate realiza o gamă largă de gesturi şi manifestări specifice copilului – să se scarpine, să zâmbească, să sughită şi să-şi sugă degetele…

Lăsaţi copiii să vină la Mine…

Înainte de a se bucura de lumina zilei, Dumnezeu a rânduit ca pruncul să sălăşluiască şi să se dezvolte timp de 9 luni în cel mai sigur adăpost din lume: pântecele mamei sale. Iată însă că omul a transformat acest cel mai sigur adăpost într-un posibil cel mai primejdios loc, pentru că aici, deşi copilul nu poate face nimic pentru a se apăra, viaţa îi poate fi luată chiar de către persoana cea mai dragă lui, MAMA.

Fiinţa concepută devine persoană umană din momentul fecundării, când Dumnezeu creează sufletul nemuritor al „puiului” de om. Părintele profesor Ilie Moldovan spune că păcatul avortului este o formă de deicid (ucidere a lui Dumnezeu) îndreptată împotriva Mântuitorului Hristos, Care, într-un anumit fel, se naşte o dată cu fiecare prunc. Din momentul conceperii, copilul poartă chipul lui Dumnezeu, urmând ca prin Botez să poarte şi chipul lui Hristos. Dacă acest chip este distrus, în pântecele mamei se răstigneşte Însuşi Hristos.

Sfântul Nicodim Aghioritul merge atât de departe încât spune că o mamă care avortează nu omoară o singură fiinţă umană, ci face atâtea ucideri câţi urmaşi ar fi rezultat din acel copil dacă el ar fi trăit.

Poate fi recomandat vreodată avortul?

Să urmărim trei exemple:

1. Tatăl este alcoolic, mama are tuberculoză. Ei au patru copii. Primul este orb. Al doilea a murit. Al treilea este surd, şi al patrulea are tuberculoză. Ea rămâne din nou însărcinată. Dată fiind această situaţie extremă, aţi lua în considerare recomandarea avortului?2. O fetiţă de culoare, în vârstă de 13 ani a fost violată de un bărbat alb; fetiţa a rămas însărcinată. Dacă aţi fi părinţii fetiţei, aţi recomanda avortul?3. O adolescentă este însărcinată. Ea nu este căsătorită. Logodnicul ei nu este tatăl copilului. El este foarte supărat, şi plănuieşte să o părăsească. În acest caz, aţi considera recomandabil avortul?

Dacă aţi spus „da”: 1. L-aţi fi ucis pe Beethoven; 2. L-aţi ucis pe marele cântăreţ de muzică religioasă, de culoare, Ethel Wathers; 3. Tocmai v-aţi pronunţat pentru uciderea lui Iisus Hristos.

Pr. Alexandru Stanciu

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: