Rânduiala folosirii aghesmei mari

boboteaza-1

Până la Odovania praznicului Botezului Domnului, credincioşii sunt îndemnaţi să consume în fiecare zi agheasma mare. Aceasta are o rînduială diferită faţă de agheasma mică.

Această apă sfinţită o singură dată pe an are o rânduială specială în sensul că se foloseşte doar în aceste opt zile de către credincioşi dimineaţa în special înainte de mâncare după ce credincioşii şi-au făcut rugăciunea iau puţină din această agheasmă. Sigur că în această perioadă se cere din partea credincioşilor ca să aibă o cuviinţă deosebită din punct de vedere spiritual pentru că această agheasmă este ca un medicament foarte puternic, dar trebuie ca omul să fie şi pregătit ca să-l primească pentru că altfel nu-şi are efectul dorit.

Faţă de aghiasma mică, care poate fi consumată în fiecare zi a anului, agheasma mare nu poate fi consumată în celelalte zile, după Odovania praznicului Botezului Domnului, decât cu binecuvântarea duhovnicului.

Tot referitor la agheasma mare, credincioşii trebuie să reţină că este greşită concepţia că 8 zile după Bobotează nu se spală întrucât sunt sfinţite toate apele.

O altă concepţie greşită şi care nu are legătură cu tradiţia Bisericii este cea legată de punerea, în Ajunul Bobotezei, de către fetele necăsătorite, a unui fir de busuioc sub pernă pentru a-şi visa ursitul.

Agheasma mare trebuie păstrată la loc de cinste în casă.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: