Încercaţi să plângeţi! Încercaţi să vă pocăiţi! – Predică la Duminica Vameşului şi a Fariseului

fariseul-vamesu

Se spune că cei doi oameni s‐au suit la templu. Fariseul a mers în față, stătea drept în fața altarului, se bătea cu pumnii în piept şi zicea: Doamne îți mulțumesc Ție, că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitor, desfrânat, mincinos, hoț şi aşa mai departe şi că nici măcar nu sunt ca acest vameş. Iar vameşul stătea la uşă, nici măcar nu dădea să‐şi ridice privirea şi se bătea cu pumnul în piept şi striga: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul.Toată parabola se reduce la aceste două prezentări de tipuri umane. În concluzie Mântuitorul spune: Adevărat vă spun vouă, că mai îndreptat s‐a întors vameşul acasă decât fariseul, pentru că cel ce se înălță pe sine se va smeri, iar cel care se smereşte pe sine se va înălța.

Iubiți credincioşi, această învățătură pe care Hristos ne‐o spune este legea noastră, legea noastră creştin ortodoxă. Umilința este primul lucru pe care trebuie să‐l facem. Noi venim în fața lui Dumnezeu pentru că ştim că săvârşim fapte rele în fiecare zi cu lucrul, cu cuvântul şi cu gândul, poate chiar în fiecare minut. Şi nu exagerez când spun că aproape în fiecare minut facem o faptă, gândim ceva rău, chiar dacă nu facem fapta, o gândim, şi gândul cum spune Sfântul Apostol Iacob odrăsleşte fapta cea rea şi fapta cea rea odată săvârşită a introdus păcatul în om.

În acelaşi timp, noi suntem ispitiți, ca şi fariseul să facem fapte pentru ochii lumii şi nu pentru Dumnezeu. Cei care fac fapta pentru ochii lumii vor avea o atitudine vizibilă, ca şi farisei, cum spune Mântuitorul. Fariseii când posteau se îmbrăcau în sac, îşi puneau cenuşă în cap, aveau fața tristă şi nebărberită ca să arate că ei postesc. Spune Mântuitorul: Pentru lume postesc şi‐şi vor lua răsplata în lumea aceasta, în cer nu mai au nici o răsplată. Dacă făceau o faptă bună, ieşeau la răscruce de străzi, puneau să sune din trâmbițe, şi spunea Mântuitorul: pentru lume o fac, în lumea aceasta vor avea răsplata şi nu vor avea răsplată în cer.

Adeseori suntem tentați şi noi să facem lucrul acesta. Dealtfel literatura vorbeşte despre lume ca teatru, toată lumea, toți ne comportăm ca nişte actori pe scenă, una este viața noastră intimă şi una este viața noastră pe care o expunem în fața lumii. Acesta e fariseism. Şi aşa de general e fariseismul nostru, încât numai când intri în biserică îți dai seama cine eşti, cât de păcătos eşti. Dacă te pătrunzi de rugăciune, dacă te pătrunzi de cuvintele Mântuitorului te cuprinzi deodată copleşit de propiul tău păcat. Îți dai seama că tot ceea ce ai făcut, ai făcut pentru lume şi nu pentru Dumnezeu.

Dacă veniți în biserică faceți‐o pentru Dumnezeu! Nu stați ca fariseii, nu vă comparați cu cel pe care‐l socotiți păcătos, poate cel păcătos e mai bun decât tine! Ci asemenea vameşului, bateți‐vă cu pumnul în piept şi strigați din sinea voastră: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Dumneavostră ştiți de rugăciunea inimii sau rugăciunea Mântuitorului în care dacă te rogi, numai atât spui: Doamne Iisuse Hristoase, milostiv fii mie păcătosului! De aici este luată textual: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului, la care ați adăugat Iisus Hristos. Aceasta este după cum spun Sfinții Părinți şi cei care practică rugăciunea inimii sau rugăciunea isihastă, este cea mai complexă rugăciune pentru că dintr‐o dată te‐ai pus în raport real cu Dumnezeu.

Oricum ai fi şi orice ai face în lumea aceasta eşti păcătos pentru că întotdeauna diavolul te asal‐tează, şi nu poți să rezişti pentru că el este duh iar noi suntem trup şi suflet. Diavolul este mai puter‐ nic decât noi, te asaltează cu ispite, cu tot felul de imagini, cu mirosuri cu gusturi şi cu pipăituri, te asaltează cu imaginație păcătoasă, te asaltează cu nebunia (îndrăciții care sunt prinşi de diavol), te asaltează în toate chipurile şi dacă găseşte inima ta deschisă pentru toate ispitele, el pune stă‐ pânire pe tine şi te demonizează. Aşa alungăm pe diavol din inima noastră spunând: Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milostiv fii mie păcătosului şi accentuezi cuvântul păcătos pentru că ştii că eşti păcătos. Suntem păcătoşi prin naştere, pentru că moştenim păcatul strămoşesc; psalmul 50 spune că întru păcate m‐am zămislit.

Suntem păcătoşi pentru faptul că adeseori gândim rău în inima noastră împotriva tuturor şi împotriva a toată lumea, suntem păcătoşi pentru că uneori depăşim gândirea şi intrăm în verbalitate şi spunem prin cuvinte lucruri rele care jignesc şi rănesc şi săvârşim păcatul bârfelii, iar cu faptele nu mai vorbesc. Multe sunt căile prin care păcatul intră în sufletul nostru şi singurul nostru scut este să spui: Dumnezeule, Iisuse Hristoase, milostiv fii mie păcătosului!

Noi suntem păcătoşi, păcătuim în fiecare clipă, păcatele noastre sunt nenumărate, dar există o posibilitate de a fi iertați. Dumnezeu ne‐a lăsat pocăința. Aşa ca şi fiul pierdut care s‐a întors şi prin pocăință a fost primit şi înfiat, aşa şi noi suntem primiți şi înfiați prin Iisus Hristos prin pocăință, prin mărturisirea păcatelor şi prin împărtăşanie. De aceea postul acesta este un post special pentru spovedanie şi pentru împărtăşanie. Dacă nu vă spovediți, dacă nu vă împărtăşiți sunteți exact ca fariseul pentru că spuneți sunt drept, n‐am de ce să mă spovedesc, eu n‐am păcate. Sunt sfințit prin botez, sunt sfânt pentru a veni la biserică, n‐am nevoie să mă împărtăşesc, pentru că deja sunt sfințit prin botez, prin rugăciunile pe care le fac. Nu este adevărat! Mântuitorul a lăsat taina spovedaniei, taina împărtăşaniei ca să se sfințească omul în adevăr. De aceea îndemnul meu este: spovediți‐vă şi împărtăşiți‐vă, să nu mai fie nici un un om în biserica aceasta nespovedit şi neîmpărtăşit pentru că este singura cale să vă mântuiți!

Este foarte greu să faci prima spovedanie pentru că nu te‐ai spovedit zece, cincisprezece, douăzeci, treizeci, şaizeci, şaptezeci de ani şi când te uiți în urmă la mulțimea păcatelor tale zici mi‐a ruşine să le mărturisesc. Nu ți‐a fost ruşine să le săvârşeşti, dar te ruşinezi să le mărturiseşti, să vii în fața lui Dumnezeu şi să zici: Doamne, iartă‐mă pentru păcatele mele?

Opoziția spovedaniei nu o faci tu, o face demonul mândriei din tine, că dacă ai fi umilit ai veni să te spovedeşti. Dacă depăşeşti acest prag, care este un prag demonic, atunci demonul mândriei este îndepărtat, este învins. Părintele Cleopa spunea când veneau vizitatori să‐l fotografieze: de ce să mă fotografiezi pe mine, du‐te şi fotografiază măgarul acela de pe pajişte şi pune‐i numele Cleopa, că nu sunt vrednic să mă pui în poză. Aceasta era adevărata umilință. Spunea nu mă numesc Părintele Cleopa, că nu sunt decât un gunoi bătrân. Nu spun că fiecare să spună lucrul acesta, dar aşa să gândeşti în inima ta. După aceea, dacă v‐ați spovedit prima dată, lucrurile merg uşor, s‐a deschis inima, a intrat duhul lui Dumnezeu, a intrat îngerul pocăinței în inimă şi mărturisirea merge.

Şi vă mărturisiți şi vă pocăiți pentru că Dumnezue vă iartă. Aceasta este situația. Noi suntem oameni supuşi păcatului. Fie că eşti arhiereu, fie că eşti preot, fie că eşti om de rând, intelectual sau muncitor sau un gunoi al societății, toți păcătuim, într‐un fel sau în alt fel. Sigur cei de sus păcătuiesc mai mult decât cei de jos.

Aceasta ne pune Dumnezeu la îndemână în Postul acesta: spovedania şi împărtăşania. Pentru aceasta l‐a adus în fața noastră prin această parabolă pe fariseu şi pe vameş. Şi l‐a dat exemplu pe fariseu care nu vrea să se spovedească, care crede că a făcut numai bine toată viața lui şi care nu a avut o legătură reală cu Dumnezeu. Ini‐ ma lui nu s‐a mişcat, nu era o inimă vie. El are o inimă ca un mecanism care îi spune acum fă bine, acum dă de pomană, acuma du‐te la templu, acum dă zeciuială. Pe când la vameş era o inimă mai vie, măcar plângea, inima care plânge este o inima pe care Dumnezeu o iubeşte.

Încercați să plângeți, încercați să vă pocăiți, încercați să vă spovediți, să vă împărtăşiți, ca prin aceasta să ne facem părtaşi ai suferinței Mântuito rului: să mergem cu Iisus de la începutul Postului şi până la ridicarea pe cruce, să murim cu El, să ne îngropăm cu El, pentru ca a treia zi să înviem cu El în slava lui Dumnezeu.

Amin

Extras din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacau, 2009

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: