Săptămâna brânzei sau săptămâna albă

rastignit

Credincioşii ortodocşi se află începând de astăzi, 16 februarie 2015, în ultima săptămână dinaintea Postului Mare, numită în Biserică Săptămâna brânzei sau Săptămâna albă.

În această săptămână nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri şi vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. În calendarele bisericeşti, pentru aceste zile apare menţiunea harţi, un termen popular care desemnează zilele de dezlegare a postului.

Este o săptămână pregătitoare pentru Postul Mare şi aminteşte de perioada petrecerii lui Adam şi Eva în grădina Edenului, când mâncau numai ce le oferea făptura în mod natural.

Perioada se încheie cu Duminica izgonirii strămoşilor neamului omenesc din Rai. Zilele de miercuri şi de vineri sunt aliturgice, adică nu se face Sfânta Liturghie, ci Utrenia, Ceasurile şi Obedniţa, iar ca o pregătire pentru perioada Postului Mare, se săvârşeşte Pavecerniţa Mare cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: ‘Doamne şi Stăpânul vieţii mele…’.Rugăciunea frumoasă a Sfântului Efrem Sirul se rosteşte pentru prima dată la sfârşitul Utreniei din miercurea săptămânii lăsatului sec de brânză şi încetează în miercurea din Săptămâna Mare.

În această săptămână nu se fac nunţi şi petreceri, iar duminică, credincioşii îşi cer iertare unii de la alţii pentru a începe postul împăcaţi.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: