Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul

ingnunchere

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum…

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi sa ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

După care, Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-i nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţa. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul şi s-au arătat nouă. Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).

Apoi troparele acestea:

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu nevoinţă să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, milostiveşte-te spre noi şi ne ajută; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tai în deşert, că numai pe tine te avem ajutătoare. (de două ori)

Slavă… Şi acum…

Niciodată nu vom tăcea noi nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu, că de nu ai fi stătut tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să fiu îndreptăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată intru fărădelegi m-am zămîslit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Apoi urmează:

Cântarea 1:

Irmosul:
Ajutor și acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu și-L voi înălța pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.
(Acest stih se zice înaintea fiecărui tropar)

De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.

Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.

Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, și de împărăția cea pururea fiitoare și de desfătare, pentru păcatele mele.

Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău și te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.

În locul Evei celei trupești, făcutu-s-a mie Evă înțelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, și gustând pururea din băutura cea amară.

După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viață, ce voi pătimi?

Covârșind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu știință ucigaș al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, și războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptății lui Abel. Daruri bineprimite nu Ți-am adus Ție niciodată, nici fapte dumnezeiești, nici jertfă curată, nici viață fără prihană.

Precum Cain așa și noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor și jertfă vrednică de mustrare și viață netrebnică; pentru acestea ne-am și osândit împreună.

Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup și oase și suflare și viață; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu și Judecătorul meu, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.

Mărturisesc Ție, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, și rănile sufletului și ale trupului meu, care tâlhărește le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.

De am și greșit, Mântuitorule, dar știu că ești iubitor de oameni; bați cu milă și Te milostivești fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, și alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.

Pe mine cel lepădat înaintea ușilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrânețe nu mă lăsa în iad deșert, ci mai înainte de sfârșit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greșelilor.

Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gândurile mele; cu totul sunt rănit acum de ele și plin de bube; dar Tu Însuți venind de față, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă!

Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, și levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de față, miluiește-mă.

Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilință.

Vremea este a pocăinței, iar eu vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului, și ca un îndurat, dă-mi iertare greșelilor.

Să nu mă urăști, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la Fața Ta; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului, și ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.

Greșelile mele cele de voie și cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite și cele ascunse, cele știute și cele neștiute, toate iertându-le, ca un Dumnezeu, milostivește-Te și mă mântuiește.

Din tinerețe, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, și mi-am petrecut toată viața cu pofte, neîngrijindu-mă și lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ție, Mântuitorule: măcar la sfârșit mântuiește-mă.

Bogăția sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuți creștinești și, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluiește-mă.

Înaintea Ta cad, Iisuse; greșit-am Ție, milostivește-Te spre mine; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilință.

Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele și îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutățile mele, mântuiește-mă, Atotputernice.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Tu-mi dă har luminător, din osârdia ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; și să laud din inimă faptele vieții tale cele frumoase, Marie.

Plecându-te dumnezeieștilor legi ale lui Hristos, la Dânsul ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite, și toată virtutea, ca pe una singură, cu multă cucernicie ai săvârșit-o.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

Cu rugăciunile tale, Andrei, scapă-ne de patimile cele fără de cinste și te rugăm să ne arăți părtași acum împărăției lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, strălucite, cu credință și cu dragoste.

Slavă…, a Treimii:
Treime, Ființă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilință.

Și acum…, a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea și folosirea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o stăpână curată, mă primește pe mine cel ce mă pocăiesc.
Și iarăși se cântă irmosul: Ajutor și acoperitor…

Cântarea 2:

Irmosul:

Ia aminte, cerule, și voi grăi; și voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.
Ia aminte, cerule, și voi grăi; pământule primește în urechi glasul celui ce se pocăiește lui Dumnezeu și-L laudă pe Dânsul.

Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, și primește mărturisirea mea cea călduroasă.

Mai mult decât toți oamenii, eu însumi am greșit Ție; ci Te milostivește, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

Viforul răutăților m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi și mie mâna Ta.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate, și eu le vărs înaintea Ta; milostivește-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.

Întunecatu-mi-am frumusețea sufletului cu plăcerile poftelor, și cu totul toată mintea țărână mi-am făcut.

Ruptu-mi-am acum veșmântul cel dintâi, pe care mi l-ai țesut mie, Ziditorule, dintru început; și pentru aceasta zac acum gol.

Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a țesut-o mie șarpele cu sfătuirea, și mă rușinez.

Căutat-am la frumusețea pomului, și mi s-a amăgit mintea; și acum zac gol și mă rușinez.

Lucrat-au pe spatele meu toate căpeteniile răutăților, lungind asupra mea fărădelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusețea cea întâi-zidită și podoaba mea; și acum zac gol și mă rușinez.

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi țesută de Dumnezeu.

Îmbrăcat sunt cu îmbrăcăminte de rușine, ca și cu niște frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoința mea.

Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestrițată și sângerată rușinos, prin curgerea vieții celei cu patimi și iubitoare de desfătări.

Pătat-am haina trupului meu, și am întinat cu totul podoaba cea după chipul și după asemănarea Ta, Mântuitorule.

Căzut-am întru întristarea patimilor, și în stricăciunea cea materialnică; și pentru aceasta acum vrăjmașul mă necăjește.

Viața iubitoare de cele materiale și iubitoare de averi, alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.

 

Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor rușinoase și sunt osândit.

 

Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seama de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.

 

Făcându-mi urâțenia chip patimilor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumusețea minții.

 

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumusețea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, așa mă află.

 

Păcătuit-am ca și desfrânata și strig Ție: eu însumi am greșit! Primește, Mântuitorule, ca mir și lacrimile mele.

 

Alunecat-am în desfrânare ca David și m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă și pe mine cu lacrimile mele.

 

Fii mie milostiv, strig Ție ca și vameșul; Mântuitorule, curățește-mă; că nimeni din cei din Adam n-au greșit Ție, ca mine.

 

Nici lacrimi, nici pocăință nu am, nici umilință; ci Tu Însuți acestea, Mântuitorule, dăruiește-mi-le, ca un Dumnezeu.

 

Ușa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.

 

Iubitorule de oameni, Cel ce voiești ca toți să se mântuiască, Tu mă cheamă și mă primește ca un bun, pe mine cel ce mă pocăiesc.

 

Ascultă suspinurile sufletului meu, și pri¬mește picăturile ochilor mei, Doamne, și mă mântuiește.

 

A Născătoarei:

Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una ești prealăudată, roagă-te îndelung, ca să ne mântuim noi.

 

Alt canon

Irmosul:

«Vedeți, vedeți! că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană, și apă din piatră am izvorât de demult, în pustie, poporului Meu, cu singură dreapta și cu tăria Mea».

 

«Vedeți, vedeți! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă, și te depărtează de la păcatul cel dintâi; și te teme, ca de un judecător și Dumnezeu».

 

Cui te-ai asemănat, mult-păcătosule suflete? Numai lui Cain celui dintâi și lui Lameh aceluia? Ucigându-ți cu pietre trupul prin fapte rele, și omorându-ți mintea cu pornirile cele nebunești.

 

Pe toți cei mai înainte de lege întrecându-i, o suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viața drepților.

 

Tu însuți, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău, și ți-ai înecat trupul, ca și tot pământul, și faptele și viața; și ai rămas afară de corabia cea mântuitoare.

 

Bărbat am ucis spre rană mie, și tânăr spre vătămare, Lameh plângând a strigat; iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ți trupul și mintea pătându-ți.

 

O, cum am râvnit lui Lameh, celui mai înainte ucigaș! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tânăr și trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca și Cain ucigașul, cu pornirile cele poftitoare de plăceri.

 

Turn ți-ai închipuit să zidești, o suflete, și întăritură să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale, și de n-ar fi surpat până la pământ meșteșugirile tale.

 

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a sodomenilor; iar tu ți-ai a-prins focul gheenei întru care va să arzi, o suflete.

 

Rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgețile vrăjmașului au pătruns în sufletul și trupul meu. Iată, rănile, bubele și vătămăturile patimilor mele cele de voie alese mă vădesc.

 

Cunoașteți și vedeți că Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ispitesc inimile, înfrânez cugetele și vădesc faptele, ard păcatele, judec pe orfan, pe smerit și pe sărac.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Întins-ai mâinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, afundată întru adâncul răutăților, și ți-a întins mâna de ajutor cu milostivire, ca și lui Petru, căutând cu adevărat întoarcerea ta.

 

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Cu toată osârdia și cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului; și în pustiile cele neumblate hrănindu-te, și poruncile Lui cele dumnezeiești curat săvârșind.

 

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Să vedem, să vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu și a Stăpânului; pentru aceasta, mai înainte de sfârșit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând: cu rugăciunile lui Andrei, Mântuitorule, miluiește-ne pe noi.

 

Slavă…, a Treimii:

Treime fără început, nezidită, nedespărțită Unime, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, și mă mântuiește pe mine, cel ce am greșit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea; ci mă iartă și mă izbăvește de osânda focului.

 

Și acum…, a Născătoarei:

Preacurată Stăpână Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine, și limanul celor înviforați, pe Milostivul și Făcătorul și

Fiul tău, fă-L îndurat, și mie cu rugăciunile tale.

Și iarăși se zice irmosul al doilea: Vedeți, vedeți…

 

Cântarea 3:

Irmosul:

Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale Hristoase, întărește inima mea (de două ori).

 

Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul de demult pământul sodomenilor.

 

În munte scapă, suflete, ca Lot acela și apucă și te izbăvește în Sigor.

 

Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiască văpaie!

 

Mărturisescu-mă Ție, Mântuitorule: păcătuit-am, păcătuit-am Ție fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Îndurat.

 

Păcătuit-am Ție, eu singur păcătuit-am mai mult decât toți; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.

 

Tu ești Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine mielul, și rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.

 

Tu ești dulcele Iisus, Tu ești Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.

A Treimii:

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi.

O, Treime, Unime, Dumnezeule, mântuiește-ne pe noi de înșelăciune și de ispite și de primejdii!

 

A Născătoarei:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi.

 

Bucură-te, pântece primitor de Dumnezeu! Bucură-te, scaunul Domnului! Bucură-te, Maica vieții noastre.

 

Alt Canon

Irmosul:

Întărește, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuți ești sfânt și Domn (de două ori).

 

Izvor de viață Te-am câștigat pe Tine surpătorul morții, și strig Ție din inima mea mai înainte de sfârșit: Greșit-am! Milostivește-Te și mă mântuiește.

 

Păcătoșilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moștenind osândirea acelora, întru cufundarea potopului.

 

Greșit-am, Doamne, greșit-am Ție! Milostivește-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greșit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greșelile.

 

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit rușinea aproapelui, cu fața înapoi întorcându-te.

 

Binecuvântarea lui Sem nu ai moștenit, ticălosule suflete, și moștenire desfătată n-ai luat, ca Iafet în pământul iertării.

 

Din pământul Haran, adică din păcat, ieși, suflete al meu, și vino la pământul care izvorăște de-a pururea nestricăciune vie, pe care Avraam a moștenit-o.

 

De Avraam ai auzit, suflete al meu, care și-a lăsat oarecând pământul părinților și s-a făcut străin. Urmează și tu alegerii aceluia.

 

La stejarul din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrânețe vânatul făgăduinței.

 

Înțelegând pe Isaac, ticălosule suflete al meu, că a fost jertfit tainic jertfă nouă, cu ardere de tot Domnului, urmează voinței lui.

 

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael că a fost izgonit ca un fecior din slujnică; trezește-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să suferi ceva asemenea.

 

Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemănat, suflete, făcându-te rob de bunăvoia ta, și născând semeția, ca pe un nou Ismael.

 

Scara lui Iacov o știi, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ spre cele cerești; pentru ce n-ai avut treaptă tare, credința cea dreaptă?

 

Preotului lui Dumnezeu, și împăratului celui înstrăinat între oameni de viața lumii, urmează, adică asemănării lui Hristos.

 

Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoșeze pilda Sodomei; sus în Sigor mântuiește-te!

 

De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca și Lot. Fugi de Sodoma și de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească.

 

Miluiește-mă, Doamne, miluiește-mă strig Ție, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplătești tuturor după vrednicia faptelor.

 

Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpâne, nu o lepăda; ci Te milostivește, Iubitorule de oameni, și dăruiește iertare celor ce se roagă Ție cu credință.

 

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Cuprins sunt de tulburarea valurilor și de furtuna păcatelor. Dar tu, maică, mântuiește-mă acum și mă scoate la limanul dumnezeieștii pocăințe.

 

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Rugăciune cu osârdie aducând și acum, cuvioasă, către preamilostiva Născătoare de Dumnezeu; cu rugăciunile tale deschide-mi dumnezeieștile intrări.

 

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Cu rugăciunile tale dăruiește-mi și mie iertare datoriilor, o, Andreie, arhiereule al Cretei; că tu ești învățător preaales al pocăinței.

 

Slavă…, a Treimii:

Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, Care ești lăudată în Treimea Fețelor, mântuiește-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credință.

 

Și acum…, a Născătoarei:

Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neștiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.

 

Și iar irmosul: Întărește, Doamne…

Urmează sedealna, alcătuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Înviat-ai din morți…

Luminători de Dumnezeu luminați, cei ce înșivă ați fost văzători ai Mântuitorului, luminați-ne pe noi cei ce suntem în întunericul vieții, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bunăcuviință, întru lumina postului, alungând patimile cele de noapte, și să vedem și noi luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurându-ne.

 

Slavă…, altă Sedealnă:

Podobie: Porunca cea cu taină…

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleși, aduceți acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toți curgerea postului, săvârșind rugăciuni cu umilință, și săvârșind virtuți cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui Hristos

Dumnezeu, slavă și laudă aducând.

 

Și acum…, a Născătoarei:

 

Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună cu Apostolii, Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată și să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârșit, și să învrednicească pe robii tăi împărăției cerești, pentru bunătatea Sa cea prea multă.

 

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tău și m-am temut, înțeles-am lucrurile Tale și am slăvit puterea Ta, Stăpâne.

 

Apostolii lui Hristos cei luminați, care au viețuit cu înfrânare, ușurează nouă vremea postului, cu dumnezeieștile lor mijlociri.

 

Organul cel cu douăsprezece coarde, ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea de mântuire, tulburând cântările cele viclene.

 

Cu ploile duhului ați adăpat toată lumea, alungând, preafericiților, seceta mulțimii zeilor.

 

A Născătoarei:

Mântuiește-mă pe mine, cel care mă smeresc, care am viețuit cu semeție, tu care ai născut pe Cel ce a înălțat firea cea smerită, Preacurată.

 

Altă Tricântare, același glas:

Irmos: Auzit-am Doamne…

Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.

 

Fiind ca niște lucrători ai lui Hristos, Apostoli, și lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt, toată lumea I-ați adus totdeauna roade.

 

Vie v-ați făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că ați izvorât în lume vinul Duhului, Apostoli.

 

A Treimii:

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

 

Sfântă Treime asemănătoare, Care ești mai presus stăpânitoare, cea preaputernică, Părinte, Cuvântule și Duhule Sfinte, Dumnezeule, lumină și viață, păzește turma Ta.

 

A Născătoarei:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Bucură-te, scaun în chipul focului. Bucură-te, sfeșnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele sfințirii, chivotul vieții, cortul Sfintei Sfintelor.

 

Cântarea 4:

 

Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, și s-a temut: că aveai să Te naști din Fecioară, și oamenilor să Te arăți a grăit: «Auzit-am auzul Tău și m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne».

 

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; că de am și păcătuit eu însumi ca un om, și mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.

 

Se apropie, suflete, sfârșitul, se apropie și nu te îngrijești, nu te pregătești; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lângă uși este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vieții. Pentru ce în deșert ne tulburăm?

 

Deșteaptă-te, o sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, și adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale, și cugetele tale lui Hristos și te îndreptează.

 

N-a fost în viață păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârșit eu, Mântuitorule, cu mintea și cu cuvântul, cu voința și cu gândul și cu știința, și cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.

 

Din aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osândit, eu, ticălosul, adică din cugetul meu, decât care ni-mic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorul meu și cunoscătorule, cruță-mă, izbăvește-mă și mă mântuiește pe mine robul Tău.

 

Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare și a înălțării gândului; deci, de voiești să viețuiești cu lucrarea și cu cunoștința și cu înălțarea gândului, înnoiește-te.

 

Arșița zilei a răbdat patriarhul, pentru lipsă și frigul nopții a suferit, în toate zilele făcând câștig; păstorind, trudindu-se și slujind, ca să-și ia amândouă femeile.

 

Prin două femei înțelege: fapta și cunoștința întru înalta gândire; prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu mulți copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta, nici gândirea nu se va săvârși, suflete.

 

Priveghează, o suflete al meu, și te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândești fapta cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gândirea, și să te faci neguțător de lucruri mari.

 

Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ți-a făcut ție tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea de faptă, pe fiii săi, ca pe niște temeiuri și trepte, ca niște suișuri preaînțelepțește așezându-i.

 

Lui Esau cel urât asemănându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naștere, a frumuseții celei dintâi; și de la binecuvântarea părintească ai căzut, și îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta și cu gândirea; pentru aceasta acum pocăiește-te.

 

Edom s-a chemat Esau, pentru marea înverșunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se și cu plăcerile întinându-se, Edom s-a numit, care înseamnă: înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.

 

De Iov cel de pe gunoi auzind, o suflete al meu, că s-a îndreptățit, n-ai râvnit bărbăției aceluia, n-ai avut tăria gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai știut și în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.

 

Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulți fii și mărit, de năprasnă fără de fii și de casă lipsit; că socotea gunoiul palat și rănile mărgăritar.

 

După vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă și cu porfiră, omul cel cu multă avere, și dreptul cel îndestulat de bogăție și de animale, degrab sărăcind de avere și de stare și de împărăție s-a lipsit.

 

De a fost acela drept și fără prihană mai mult decât toți, și n-a scăpat de cursele și vicleșugurile înșelătorului, dar tu fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să vină asupra ta ceva din cele negândite?

 

Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăință mi le tămăduiește. Spală-le, curățește-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.

 

Trupul Tău și Sângele pentru toți Ți-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; Trupul, adică ca să mă înnoiești, iar Sângele ca să mă speli. Duhul Ți-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.

 

Săvârșit-ai mântuirea în mijlocul pământului, Făcătorule, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe cruce ai fost răstignit și Edenul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus și cele de jos, făptura și toate neamurile mântuindu-se, se închină Ție.

 

Fie-mi mie scăldătoare Sângele cel din coasta Ta, totodată și băutura și apa iertării ce a izvorât, ca să mă curățesc cu amândouă, ungându-mă și bând, și ca o ungere și băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viață.

 

Gol sunt, spre a intra în cămara mirelui, gol sunt și spre a merge la nuntă și la cină; candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini și de picioare, am fost lepădat afară.

 

Biserica a câștigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viață, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării și al cunoștinței; spre închipuirea celei vechi și a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

 

Timpul vieții mele este scurt, și plin de dureri și de vicleșug, dar întru pocăință primește-mă și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig și mâncare celui străin; Mântuitorule, Tu Însuți mă miluiește.

 

Falnic sunt acum și semeț, cu inima în deșert și în zadar. Să nu mă osândești împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameșului, Unule Îndurate, drepte Judecătorule, și cu acesta împreună mă numără.

 

Știu, Îndurate, că am greșit, de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăință mă primește, și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuți, Mântuitorule, mă miluiește.

 

Însumi idol m-am făcut, vătămându-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăință mă primește, și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuți, Mântuitorule, mă miluiește.

 

N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat Scriptura Ta, Dătătorule de lege. Ci întru pocăință mă primește, și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuți, Mântuitorule, mă miluiește.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Petrecând viață fără de trup, cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să folosești celor ce te cinstesc cu credință. Pentru aceasta ne rugăm ție, izbăvește-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate încercările.

 

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Întru adânc de necuviințe mari pogorându-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lămurit la virtutea cea desăvârșită prin faptă, minunând, Cuvioasă Maică Marie, firea îngerească.

 

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Andrei, lauda părinților, nu uita rugând cu rugăciunile tale, de față fiind tu, pe Treimea cea înalt dumnezeiască, ca să ne izbăvim de osândă, cei ce te chemăm pe tine, dumnezeiescul ocrotitor și podoaba Cretei.

 

Slavă…, a Treimii:

 

Nedespărțită în ființă, neamestecată în Fețe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, Una în Treime, ca pe Ceea ce ești întocmai cu împărăția și întocmai cu tronul; și strig Ție cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.

 

Și acum…, a Născătoarei:

Și ai născut și ești fecioară, și ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoiește legile firii, și pântecele a născut nesimțind dureri. Unde Dumnezeu voiește, se biruiește rânduiala firii; că face câte voiește.

Și iarăși se cântă irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta…

Cântarea 5:

Irmosul:

Dis-de-dimineață, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă și mă îndreptează la poruncile Tale, și mă învață, Mântuitorule, să fac voia Ta.

 

În noapte viața mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie și negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.

 

Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios și călcător de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.

 

Mărturisescu-mă Ție Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte frații lui Iosif, vânzând rodul curăției și al înțelepciunii.

 

De cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăților tale.

 

Lui Iosif cel drept și minții lui celei curate, urmează ticălosule și neiscusitule suflete, și nu te desfrâna cu pornirile cele nebunești, făcând fărădelege pururea.

 

De s-a și sălășluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării și a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ți voi aduce Ție întru acest chip vreodată?

 

Auzit-ai de coșul lui Moise, suflete, cel purtat de apele și de valurile râului, că a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.

 

De ai auzit, ticălosule suflete, de moașele ce ucideau oarecând partea bărbătească, cea nevârstnică, suge acum înțelepciunea ca marele Moise.

 

Nu ți-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete; și cum te vei sălășlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăință?

 

În pustietăți a locuit marele Moise. Vino dar, suflete, de urmează vieții lui, ca să te învrednicești a vedea și arătarea lui Dumnezeu cea din rug.

 

Toiagul lui Moise te închipuiește, suflete, care a lovit marea și a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieștii Cruci; prin care vei putea și tu să săvârșești lucruri mari.

 

Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleșug; iar Ofni și Finees, ca și tine suflete, au adus lui Dumnezeu viață străină și întinată.

 

Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca și Faraon cel cumplit; Ianis și Iamvri la suflet și la trup, cufundat cu gândul! Ci ajută-mi mie, Mântuitorule.

 

Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ție, albă ca zăpada făcând haina trupului meu.

 

De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoștință gândind am greșit, iar nu întru necunoștință.

 

Cruță, cruță, Doamne, zidirea Ta. Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce ești Însuți din fire curat, căci afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.

 

Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni, vindecând pe cei leproși și întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.

 

Celei ce avea curgere de sânge urmează, ticălosule suflete, năzuiește, ține-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăvești de bătăi și să auzi de la Dânsul: credința ta te-a mântuit!

 

Celei gârbovite urmează, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.

 

Deși ești fântână adâncă, Stăpâne, izvorăște-mi ape din preacuratele Tale vene. Ca bând, ca și Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viață izvorăști.

 

Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl și eu luminile sufletului și să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.

 

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Cu neasemănată dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învrednicește-mă dar și pe mine, să dobândesc slava cea de sus.

 

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Repejunea Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu durere; din care și pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Ca pe un păstor preaales, înțelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă și cu frică te rog, ca să dobândesc mântuire și viață veșnică, prin rugăciunile tale.

 

Slavă…, a Treimii:

 

Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Părinte și Fiule și Duhule, Ființă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.

 

Și acum…, a Născătoarei:

 

Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce ești nestricată și nu știi de bărbat, și a unit Lui firea omenească.

Și iarăși irmosul: Dis-de-dimineață…

 

Cântarea 6:

Irmosul:

Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu și m-a auzit din iadul cel mai de jos; și a scos din stricăciune viața mea.

 

Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, și suspinuri din adânc curat aduc Ție, strigând inima mea: Dumnezeule, păcătuit-am Ție, milostivește-Te spre mine.

 

Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan și ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.

 

Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzește-ți viața de curse, înălțându-ți mintea cu aripi, cu fapta și cu gândirea.

 

Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească și să curețe viața cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că ești lepros.

 

Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roșie întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni și pe conducătorii lor.

 

Voie slobodă fără recunoștință ai avut, suflete, ca și Israel mai înainte; ca mai mult decât dumnezeiască mană, ai ales neînțelepțește lăcomia patimilor cea iubitoare de plăceri.

 

Cărnurile cele de porc și căldările și bucatele cele egiptene, mai vârtos decât cele cerești ai voit, suflete al meu; ca și de demult nemulțumitorul popor în pustie.

 

Fântânile hananeieștilor gânduri mai mult le-ai cinstit suflete, decât izvorul pietrei, din care izvorul înțelepciunii varsă izvorul teologiei.

 

Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viață făcătoare; din care toți băutură de viață scoatem, Mântuitorule.

 

Cercetează, suflete, și iscodește ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduinței și cine locuiește în el cu bună legiuire.

 

Ridică-te și împotrivește-te patimilor trupești, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea gândurile cele înșelătoare, ca și pe gavaoniteni.

 

Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, și te fă moștenitor pământului aceluia al făgăduinței, suflete, Dumnezeu poruncește.

 

Precum ai scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă, așa apucând înainte, Mântuitorule, scapă-mă și pe mine de fiară, întinzându-Ți mâna Ta, și mă scoate din adâncul păcatului.

 

Pe Tine Te știu liman liniștit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Ci apucând înainte, izbăvește-mă din adâncurile păcatului cele neumblate, și din deznădăjduire.

 

Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută și află chipul Tău.

 

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ți sufletul. Al căror har dă-mi-l și mie, robului tău.

 

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Nepătimire cerească ai dobândit, prin viețuirea cea preaînaltă de pe pământ maică; pentru aceasta roagă-te, să mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, pe cei ce te laudă pe tine.

 

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumne¬zeu pentru noi păcătoșii.

 

Cunoscându-te păstor și arhiereu al Cretei, și rugător pentru lume pe tine Andrei, alerg și strig ție: scoate-mă, părinte, din adâncul păcatului.

 

Slavă…, a Treimii:

 

Treime sunt neamestecată, nedespărțită; despărțită după Fețe, și Unime sunt din Fire unită: Tatăl și Fiul și dumnezeiescul Duh.

 

Și acum…, a Născătoarei:

 

Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca și noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptățim.

Și iarăși irmosul: Strigat-am cu toată inima mea…

 

CONDAC:

 

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vrei să te tulburi. Deșteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, și toate le plinește.

 

ICOS

 

Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, privind și sănătatea care izvorăște din aceasta lui Adam, a pătimit și s-a rănit diavolul, și ca în primejdie s-a tânguit și a strigat către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? Mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni și pe toate le plinește.

 

După aceasta se cântă Fericirile, cu închinăciuni.

 

Întru împărăția Ta, pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

 

Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: Pomenește-mă! Învrednicește-mă, și pe mine, nevrednicul, de pocăința acestuia.

 

Stih: Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția cerurilor.

 

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască, și a luat atuncea rodul făgăduinței din cea stearpă; să urmăm dreptei credințe a acestuia.

 

Stih: Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

 

Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ți-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ți celor de alt neam viața întreagă și fericită, pentru iubirea plăcerii.

 

Stih: Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.

 

Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de desfrâu; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta și de slăbirea lui.

 

Stih: Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

 

Barac și Ieftae, căpetenii de oaste, s-au ales judecătorii lui Israel, cu care împreună și Debora cea cu minte bărbătească. Deci îmbărbătându-te, suflete, cu vitejiile acelora, întărește-te.

 

Stih: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.

 

Pe Iaila cea vitează ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras în țeapă pe Sisera mai înainte, și a făcut mântuire; auzi stâlpul, prin care ție Crucea se însemnează.

 

Stih: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

 

Jertfește, suflete, jertfa de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decât a lui Ieftae; și junghie ca pe o jertfă, Domnului tău patimile cele trupești.

 

Stih: Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

 

Înțelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primește roua din cer și te pleacă, precum câinele, de bea apă, care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

 

Stih: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția cerurilor.

 

Osânda lui Eli preotul ai luat-o suflete al meu, pentru lipsa minții, suferind a lucra întru tine patimile, ca și acela pe feciorii cei fără de lege.

 

Stih: Fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine.

 

Între Judecători, levitul cu socoteală și-a împărțit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.

 

Stih: Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri.

 

Iubitoarea de înțelepciune Ana, rugându-se, numai buzele și-a mișcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; și de aceea, deși era stearpă, a născut fiu vrednic de rugăciunea ei.

 

Stih: Pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

 

Număratu-s-a între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut în casa Domnului. Aceluia râvnește, suflete al meu, și judecă lucrurile tale mai înainte decât pe ale altora.

Stih: Pomenește-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăția Ta.

 

Ales fiind David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci și tu, suflete al meu, de poftești împărăția cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

 

Stih: Pomenește-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăția Ta.

 

Miluiește zidirea Ta, Milostive; milostivește-Te spre făptura mâinilor Tale, și iartă tuturor păcătoșilor și mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decât toți.

 

Slavă…, a Treimii:

 

Și nașterii celei fără de început și purcederii mă închin: Tatălui, Cel ce a născut, slăvesc pe Fiul cel născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strălucește împreună cu Tatăl și cu Fiul.

 

Și acum…, a Născătoarei:

 

Nașterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărțind slava cea după fire a pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; ca Cel ce este unul după față, se mărturisește îndoit după fire.

Cântarea 7:

Irmosul:

Păcătuit-am, fărădelege și ne dreptate săvârșit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârșit, Dumnezeul părinților.

 

Păcătuit-am, greșit-am și am căl cat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, și am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluiește, ca un îndurat, Dumnezeul părinților.

 

Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ție, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi și necazul meu, și ia aminte acum la judecata mea; și Tu mă miluiește, ca un îndurat, Dumnezeul părinților.

 

Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a a flat în schimb împărăția; dar pă zește-te să nu greșești, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitocești, decât împărăția lui Hristos.

 

David, dumnezeiescul părinte, de a și greșit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săge tându-se, și cu sulița robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri bolești, din pornirile cele de voia ta.

 

Împreunat-a David oarecând ne legiuirea cu nelegiuire, că a ameste cat desfrâul cu uci derea; dar îndată îndoită pocăință a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.

 

David oarecând a însemnat cân tarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-și mustră fapta ce a lucrat, strigând: «Miluiește-mă! Că Ție unuia am greșit, Dumnezeului tuturor; Însuți mă curățește».

 

Purtat fiind chivotul în car, când s-au întors junicile, numai cât s-a atins Zan acela de el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinstește bine cele dumnezeiești.

 

Auzit-ai de Abesalom cum s-a scu lat împotriva firii. Cunoscut-ai fap tele lui cele întinate, cu care a bat jocorit patul lui David, tatălui său; dar și tu ai urmat pornirilor lui ce lor de patimi și iubitoare de plăceri.

 

Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, și ca alt Ahitofel a flând pe vrăjmașul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuși Hristos, ca tu să te mântuiești cu adevărat.

 

Solomon cel minunat, cel plin de harul înțelepciunii, acesta făcând vicleșug înaintea lui Dumnezeu oare când, s-a depărtat de la El; căruia și tu ți-ai asemănat blestemata ta viață, suflete.

 

De plăcerile patimilor sale fiind silit, s-a întinat, vai mie! Iubitorul înțelepciunii, iubitor de femei desfrînate fă cându-se și înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări rușinoase.

 

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună și lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecând; dar fugi de asemănarea lor, și strigă lui Dumnezeu: «Păcătui t-am, miluiește-mă!».

 

Necurățirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai făcut locaș întinăciunilor trupești și vas urât al pati milor. Dar din adâncul tău suspină și spune lui Dumnezeu păcatele tale.

 

A ars oarecând Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat și pe proorocii cei de rușine ai Izabe lei, spre mustra rea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea acestor doi și te întărește.

 

Încuiatu-s-a ție cerul, suflete, și foamete de la Dumnezeu te-a cu prins de vreme ce nu te-ai plecat cu vintelor lui Ilie Tesvi teanul, ca și Ahav oarecând. Ci sareptencei ase mănându-te, hrănește sufletul proorocului.

 

Păcatele lui Manase ți-ai îngrămădit cu voința, suflete, punând ca niș te lucruri de scârbă patimile și în mulțind cele dezgus tătoare; dar pocăinței lui râvnind cu căldură, câștigă-ți umilința.

 

Cad înaintea Ta și aduc Ție, ca niș te lacrimi, cuvintele mele; pacătuit-am, cum a greșit păcătoasa, și am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pământ. Dar fie-Ți milă Stăpâne, de făptura Ta și iarăși mă cheamă.

 

Folosit-am rău chipul Tău, și am stricat porunca Ta; toată frumusețea mi s-a întunecat, și cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar milostivindu-Te, dă-mi bucurie, pre cum cânta David.

 

Întoarce-te, căiește-te, descoperă cele ascunse; grăiește lui Dumnezeu Cel ce știe toate. Tu singur știi Mân tuitorule, cele ascunse ale mele; ci Însuți Tu mă miluiește, precum cânta David, după mare mila Ta.

 

Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deșteaptă. Pentru aceas ta ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viață. Dar care Isaia va să stea pentru tine, suflete? Fără numai Dumne zeul tuturor.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Strigând către Preacurata Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu silă su părătoare, și ai rușinat pe vrăjmașul cel ce te-a făcut să cazi în cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri și mie, robului tău.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat pocăința și ți-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi și de primejdii.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Pe piatra credinței întărește-mă, cu rugăciunile tale, părinte, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeias că, și mă rog dăruiește-mi mie acum pocăință, Andreie; și mă iz băvește de cursa vrăjmașilor care mă caută pe mine.

Slavă…, a Treimii:

 

Treime neamestecată, nedespărți tă, de o ființă și fire una; lumini și lumină, și trei sfinte, și unul sfânt, este lăudată Treimea, Dumnezeu. Laudă și preaslăvește, suflete, viață și vieți, pe Dumnezeul tuturor.

Și acum…, a Născătoarei:

 

Lăudămu-te, bine te cuvântăm, în chinămu-ne ție, Născătoare de Dum nezeu, că ai născut pe Unul din Tre imea cea nedespărțită, pe Unul Fiu și Dumnezeu; și tu însăți ne-ai des chis nouă celor de pe pământ cele cerești.

 

Cântarea 8:

 

Irmosul:

Pe Împăratul slavei, Cel fără în­ceput, de Care se înfricoșează puterile cerești, și se cutremură cetele îngerilor, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

 

Ca niște cărbuni ai focului celui fără ma­terie, ardeți patimile mele cele împădurite, aprin­zând întru mi­ne acum dorul dragostei celei dum­nezeiești, Apostolilor.

 

Să cinstim trâmbițele cele cu gla­suri bune ale Cuvântului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăj­mașului și s-au întărit zidu­rile cunoștinței de Dumnezeu.

 

Sfărâmați chipurile patimilor su­fletului meu, cei ce ați sfărâmat ca­piștile și idolii vrăjma­șului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteți bi­serici sfințite.

 

A Născătoarei:

 

Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toa­te; alăptat-ai, curată, pe Cel ce hră­nește făptura, pe Hristos dătă­to­rul de viață.

Altă Tricântare

Irmos același:

Cu meșteșugirea cea înaltă a Du­hului, ați zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; în aceasta binecuvântați pe Hristos în veci.

 

Trâmbițând cu trâmbița dogmelor, au surpat Apostolii toată înșelă­ciunea idolească, prea­­înălțând pe Hristos întru toți vecii.

 

Apostoli ce sunteți bună adunare, păzitori ai lumii, cetățeni cerești, iz­băviți-ne din pri­mejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.

A Treimii:

 

Dumnezeiască stăpânie Cea întreit însorită și prealuminată, fire de o slavă și de un tron, Părinte atoate­făcătorule, Fiule și Duhule cel dum­­nezeiesc, pe Tine Te laud în veci.

A Născătoarei:

 

Ca pe un tron cinstit și preaînălțat să lău­dăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumne­zeu, pe ceea ce singură este după naștere Maică și Fecioară.

 

Altă Tricântare

 

Se zice cu stihul: Miluiește-mă, Dumnezeule.

Irmosul:

 

Pe Cel pe Care-L slăvesc oștile cerești și de El se cu­tremură heruvimii și sera­fimii, toată suflarea și zidirea, lăudați-L, binecuvân­tați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

 

Miluiește-mă pe mine cel ce am pă­cătuit, Mântuitorule, ridică-mi min­tea mea spre în­toar­cere. Primește­-mă pe mine cel ce mă pocă­iesc; miluiește-mă pe mine cel ce strig: gre­șit-am Ție, mântuiește-mă; nelegiui­t-am, miluiește-mă.

 

Ilie cel ce a fost purtat în car, su­indu-se în carul virtuților, s-a înălțat ca spre ceruri oare­când, mai pre­sus de cele pământești; deci la sui­rea acestuia cugetă, suflete al meu.

 

Curgerea Iordanului oarecând a stat de o parte și de alta, prin lo­virea cu cojocul lui Ilie de către Eli­sei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neîn­frânării.

 

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtășit, pen­tru neînfrâ­nare.

 

Șunamiteanca oarecând a pri­mit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.

 

Minții celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iu­bire de argint lea­păd-o măcar la bătrânețe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de rău­tățile tale.

 

Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; ca ce­le necuvioase cugeți, și cele fără de lege faci; lasă cele ce ai și aleargă la pocăință.

 

De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac și cu cenușă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decît toți cei ce au greșit mai înainte de lege și după lege.

 

De Ieremia cel din groapa cu no­roi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionu­lui și lacrimi a vărsat. Urmează vieții lui celei plângătoare și te vei mântui.

 

Iona a fugit în Tars, cunoscând dinainte în­toarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un pro­o­roc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.

 

De Daniel ai auzit, o suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înțeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credință vă­paia cuptorului cea arzătoare.

 

Pe toți cei din Legea Veche, i-am adus ție, suflete, spre pildă; urmea­ză faptelor iubite de Dumnezeu ale drepților și fugi de păcatele ce­lor vicleni.

 

Drepte Judecătorule, Mântuitoru­le, mi­lu­iește-mă și mă izbăvește de foc și de groaza ce am a petrece la judecată, după dreptate; iar­tă-mă mai înainte de sfârșit, prin fapte bu­ne și prin pocăință.

 

Ca tâlharul strig Ție: pomenește-­mă; ca Petru plâng cu amar; iartă-­mă, Mântuitorule! strig ca vameșul, lăcrimez ca pă­cătoasa. Primește-mi tân­guirea ca oarecând pe a cananeencii.

 

Tămăduiește putrejunea smeritu­lui meu su­flet, Mântuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare și untdelemn și vin, lu­crurile cele de pocăință, și umilință cu lacrimi.

 

Cananeencii și eu urmând, strig: miluiește-mă, Fiul lui David! Mă a­ting de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta și ca Maria pentru Lazăr.

 

Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca niște mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc și cer să iau iertare.

 

De n-a și păcătuit nimeni ca mine, totuși primește-mă, Milostive Mân­tuitorule, și pe mine, care cu frică mă pocăiesc și cu dragoste strig: pă­cătuit-am Ție Unuia, nelegiuit-am, mi­luiește-mă.

 

Milostivește-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta, și mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, și rătă­cit fiind, răpește-mă de la lup, și mă fă oaie în pășunea oilor Tale.

 

Când vei ședea Judecător ca un milostiv, și vei arăta slava Ta cea înfricoșătoare, Hristoase, o! ce fri­că va fi atuncea. Cuptorul arzând și toți te­mându-se de înfricoșătoarea judecată a Ta.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde pri­mind tu harul Duhului, luminează Marie pe cei ce te laudă cu credință.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Minune nouă cu adevărat văzând în tine, maică, dumneze­iescul Zosi­ma s-a spăimântat; că înger în trup vedea și cu totul de minune s-a um­plut, lăudând pe Hristos în veci.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumne­zeu pentru noi păcătoșii.

 

Ca cel ce ai îndrăzneală către Dom­nul, An­drei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog; roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărăde­legii prin rugăciunile tale, ca cel ce ești învă­țător al pocăinței și mărirea cuvioșilor.

 

A Treimii:

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

 

Părinte, Cel ce ești fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dum­nezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără în­ceput, Duhule cel viu și făcă­tor, Treime în Unime, miluiește-mă.

Și acum…, a Născătoarei:

 

Ca din porfiră s-a țesut trupul lui Em­ma­nuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce ești porfi­ră înțelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevă­rat pe tine te cinstim.

Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

 

Și iarăși irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc…

 

Cântarea 9:

 

Irmosul:

 

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele cele fără de tru­puri mărindu-te pe tine.

 

Apostoli, cei ce v-ați arătat iz­voare de ape mântuitoare, răcoriți sufletul meu cel topit de setea pă­catului.

 

Pe mine cel ce înot în noianul pierzării și sunt cufundat, mântuiește-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca și pe Petru.

 

Ca cei ce sunteți sarea învățături­lor celor dulci, uscați putrejunea gândului meu, și alungați întuneri­cul ne­cu­noștinței.
A Născătoarei:

 

Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plângere prin care să pot afla mân­gâiere, dumnezeiască stăpână, în ziua ce va să fie.

 

Altă Tricântare:

 

Pe tine, ceea ce ești mijlocitoare între cer și între pământ, toate neamurile te fe­ri­cim; că trupește a locuit în tine plinirea Dum­nezei­rii, Fecioară.

 

Cu cântări te slăvim pe tine, adu­nare lău­dată a Apos­tolilor, că v-ați arătat lumii lumi­nători, alungând înșe­lă­ciunea.

 

Cu mreaja voastră cea evangheli­cească vâ­nând pești cuvântători, îi a­duceți pururea me­rinde lui Hristos, fericiților Apostoli.

 

Aduceți-vă aminte de noi, Apos­toli, în rugă­ciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim de toa­tă încercarea, rugămu-vă, noi care vă lă­u­dăm cu dragoste.

A Treimii:

 

Pe Tine, Unimea cea în trei Fețe, Tată și Fiule și cu Duhul, pe un Dumnezeu de o ființă laud; pe Tre­imea cea de o putere și fără început.

A Născătoarei:

 

Pe tine, Născătoare de prunc și Fecioară, toate neamurile te feri­cim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.

 

Irmosul:

 

Nașterea zămislirii celei fără de sămânță este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că nașterea lui Dum­ne­zeu înnoiește firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumne­zeu, cu dreaptă credință te mărim.

 

Mintea s-a rănit, trupul s-a trândă­vit, duhul bolește; cuvântul a slă­bit, viața s-a omorât, sfâr­șitul este lângă uși. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?

 

Adusu-ți-am aminte, suflete, de la Moise fa­cerea lumii, și toată Scrip­tura cea așezată de acela; care îți povestește ție de cei drepți și de cei nedrepți; din care celor de al doi­lea, adică celor nedrepți ai urmat, o suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.

 

Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează și toată Scriptura de tine nu este băgată în seamă; pro­feții au slăbit și tot cuvântul Celui Drept și ră­nile tale, o suflete al meu, s-au în­mul­țit, nefiind doctor care să te însănătoșeze.

 

Pildele Scripturii celei noi îți a­duc ție, ca să te ducă pe tine, sufle­te, spre umilință; râvnește dar drepților, iar de păcătoși te leapădă, și îndu­plecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăția și cu sme­renia.

 

Hristos S-a făcut prunc, împreu­nându-Se cu mine prin trup, și toa­te câte sunt ale firii, cu voia le-a pli­nit, afară de pă­cat, arătându-ți ție, o suflete, pilda și chipul smereniei Sale.

 

Hristos S-a făcut om, chemând la pocăință pe tâlhari și pe desfrânate. Suflete, pocăiește-te, că s-a deschis ușa împărăției acum, și o apucă mai înainte fariseii și vameșii și desfrâ­nații, pocăindu-se.

 

Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulțimea prun­cilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit și pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici fap­telor, nici vieții; dar vai ție, când vei fi judecat!

 

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea ome­nească. Sufle­te, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmașul, alungă-l cu rugă­ciuni și cu pos­tire departe de la picioa­rele tale.

 

Hristos era ispitit, diavolul Îl is­pitea, ară­tându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să va­dă toate împărățiile lumii într-o cli­­pită. Teme-te, o suflete, de înșelăciune; tre­zeș­te-te, roagă-te în tot cea­sul lui Dumnezeu.

 

Turtureaua cea iubitoare de pus­tie, sfeș­ni­cul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocă­ință: Irod a săvârșit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fă­ră de lege ci degrab îm­brățișează pocăința.

 

În pustie a locuit Înaintemergăto­rul harului, și Iudeea toată și Sama­ria auzind, au alergat și și-au măr­turisit păcatele lor bucuros, bote­zân­du-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.

 

Nunta cinstită este și patul neîn­tinat, că Hris­tos amândouă le-a bine­cuvântat mai înainte, ospătându-Se trupește, și în Cana Galileii la nun­tă apa în vin prefăcând, arătând în­tâia minune, ca tu să te prefaci, o suflete.

 

Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce și-a ri­dicat patul, și pe tânărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei și pe al sutașului și, samarinencei a­rătându-Se, a închipuit mai înainte ție, suflete, închinarea în Duh.

 

Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Dom­­nul cu atingerea de poala Lui; pe cei le­proși i-a cu­rățit, pe orbi i-a luminat și pe cei șchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muți și pe cea gâr­bovită până la pă­mânt, i-a tămăduit cu cu­vântul, ca tu să te mântuiești, ticăloase suflete.

 

Bolile tămăduind, săracilor a bine­vestit Hristos-­Cuvântul. Pe șchiopi i-a vindecat, împreună cu vameșii a mâncat și cu păcătoșii S-a ameste­cat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu a­tingerea mâinii.

 

Vameșul s-a mântuit și păcătoasa s-a în­țelepțit; iar fariseul, lăudân­du-se, s-a osândit. Că vameșul stri­ga: milostivește-Te; și păcă­toasa: miluiește-mă. Iar fariseul se îngâm­fa strigând: Dumnezeule, mulțu­mescu-Ți, și celelalte graiuri ale ne­buniei lui.

 

Zaheu vameș a fost, dar s-a mân­tuit; și fa­ri­seul Simon s-a înșelat, și păcătoasa și-a luat dezlegare de păcate, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sârguiește de urmează, suflete.

 

N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu su­flet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, și cu părul le-a șters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei cele de demult.

 

Cetățile cărora le-a dat Hristos bunavestire știi, suflete al meu cum au fost blestemate; teme-te de pil­dă, să nu te faci ca acelea; pe care asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.

 

Să nu te arăți, o suflete al meu, mai rău pen­tru deznădăjduire, au­zind credința cana­neen­cei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adâncul inimii, ca și aceea lui Hristos: Fiul lui David, mân­tu­ieș­te-mă și pe mine.

 

Milostivește-Te, mântuiește-mă Fi­ul lui Da­vid, milu­iește-mă, Cel ce ai tămăduit cu cuvântul Tău pe cei în­drăciți, și glasul cel milostiv, ca și tâlharului, grăiește-mi: Amin zic ție, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.

 

Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Că amân­doi împreună pe cruce erau spânzu­rați. Dar, o mult-Îndurate! Ca și tâl­harului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschi­de-mi și mie ușa slă­vi­tei Tale împă­rății.

 

Făptura s-a mâhnit văzându-Te răs­tignit; mun­ții și pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremu­rat și iadul s-a golit; și s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

 

Roade vrednice de pocăință nu ce­re de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dă­ru­iește-mi inimă pururea umilită, și sărăcie duhov­­ni­cească; ca să-Ți aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule.

 

Judecătorul meu și Cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăși cu îngerii să judeci lumea toată; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostivești și să mă miluiești, Iisu­se, pe mine care am greșit mai mult decât toată firea omenească.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Toate cetele îngerești și adunările omenești le-ai uimit cu viața ta cea minunată; ca cei fără de trup vie­țuind și firea covârșind; pentru care ca și cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, și Iordanul ai trecut.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii.

 

Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioa­să Maică, să ne izbă­vească de rău­tăți și de necazurile care ne îm­pre­­soară. Ca izbăvindu-ne din încercări, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumne­zeu pentru noi păcătoșii.

 

Andrei cinstite și Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu în­ceta rugându-te pentru cei ce te lau­dă, ca să ne izbăvim de toată mânia, necazul și stricăciunea, și de greșeli de neîn­chipuit, noi cei care cinstim pururea pome­nirea ta cu credință.

Slavă…, a Treimii:

 

Treime de o ființă, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul slă­vind și Du­hului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; viață și vieți, împărăției celei fără de sfârșit.

Și acum…, a Născătoarei:

 

Cetatea ta păzește-o, Preacurată Născă­toare de Dumnezeu; că în ti­ne aceasta cu credință împărățind, în tine se și întărește, și prin tine bi­ruind, înfrânge toată încercarea, de­zarmează pe vrăjmași și îndreptea­ză pe supușii ei.

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: