Au dreptul să se bucure creștinii de plăceri?

placeri

Ah, frate! Nu te lasa înșelat de simțurile tale și de plăcere! Chiar dacă deocamdată aceste plăceri deșarte nu-ți pricinuiesc mult rău, dar după puțin timp îți vor pricinui. “Dacă iubești cele deșarte, ele se preschimbă în rele” zice Fericitul Augustin.

Cel ce voiește să guste toate cele îngăduite și neoprite, se deprinde, de câtăva vreme, să guste și cele neângăduite sau oprite și nelegiuite, precum s-a întâmplat cu poporul Israil:

“A șezut poporul să mănânce și să bea și apoi s-a sculat să joace” (Iesire 32,6). Au început să benchetuiască, dar nu s-au oprit până ce n-au căzut cu totul în idolatrie. Irod și-a început ospățul zilei de naștere, dar nu s-a oprit până ce nu a săvârșit nelegiuita ucidere a Înaintemergătorului. Pretutindeni și totdeauna, ospețele sfârșesc cu mari păcate.

Hotărăște-te ca timpul liber să-l folosești în sporirea virtuților și nu uita niciodată de pocăință, care este lucrul cel mai firesc al creștinului, căci dupa cum ne învață Părinții, pocăința trebuie să ne însoțească toată viața, fără întrerupere. Nu este oprit nici să te bucuri uneori cu vreo recreație nevinovată și îngăduită, dar și mierea acestei plăceri să n-o mănânci cu gura plină, nici cu mâinile încărcate, ci numai cu vârful degetelor și cu vârful limbii. Plăcerile creștinilor trebuie să fie potrivite stării lor. Au dreptul să se bucure și ei? Da, dar în Domnul: “Bucurați-vă totdeauna în Domnul” (Filip.4,4). Au drept să se veselească? Da, dar numai la vremea potrivită și nu în orice zi. Au drept să se odihnească? Da, dar pentru a prinde putere ca să se înfrâneze mai tare, așa cum se dă repaus arcului ca apoi să poată fi întins mai tare.

Hristos a murit ca să-și facă un popor al Său, care petrece vânând faptele bune, iar nu plăcerile. “Care s-a dat pentru noi, ca să-și pregătească popor ales, râvnitor spre fapte bune” (Tit 2, 14). S-a pogorât pe pământ nu numai pentru a fi Răscumpărătorul, ci și învățătorul și povățuitorul nostru cu cuvântul și cu pilda Sa, spunându-ne în față că nu este vrednic nici numele, nici de cinste și nici de har, acel dintre credincioșii Săi care nu-L urmează cu Crucea și cu suferințele: “Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine ” (Matei 10, 38).

Sfântul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicești, Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1995

Advertisements

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: