Duminica Floriilor

intrarea-ierusalim

Drumul postului pe care creştinul l-a parcurs timp de şase săptămâni a ajuns la ultima treaptă, când Sf. Biserică ne-a pus în faţă importante scene din viaţa lui Iisus Hristos, scene edificatoare sufletului, pentru a primi cu bucurie ziua Învierii Domnului Iisus Hristos.

O dată cu postul am pornit de la Marea Galileei, apoi am început să urcăm încet, trecând prin oraşe şi sate, ca să ajungem în Betania, orăşel la poalele Muntelui Măslinilor unde Iisus a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile.

Şi astăzi Mântuitorul ne cheamă, prin glasul Bisericii, ca să urcăm alături de El pe vârful muntelui pentru a intra în Ierusalimul sufletului nostru, bucurându-ne că ne-a învrednicit să luăm şi noi parte la acest urcuş sfânt. Etapele acestea noi le-am făcut în Biserică, alături de Hristos şi cu cât ne apropiem de vârful muntelui, cu atât feţele noastre se înseninează de dorinţa vie de a depune un ultim efort spre a ajunge să poposim sus, acolo unde mireasma dumnezeiască e mai simţită, acolo unde corul îngerilor este mai auzit.

Multă lume din depărtate ţinuturi urcau cu câteva zile înainte dealul Ierusalimului ca să serbeze Paştile, cu dorinţa vie şi gând curat de a vedea pe Iisus. În cetatea Ierusalimului, în jurul fariseilor şi preoţilor se pune la cale prinderea lui Iisus, cel care aducea o viaţă nouă, cel care nu tolera ca minciuna să fie elogiată, perfidia să fie ridicată la rang de virtute, iar crima, sub toate formele ei, admisă ca un bun firesc.

Dar Isus, cu blândeţea şi dragostea dumnezeiască pe care a propovăduit-o, se îndreaptă încet, cu ucenicii lui, spre Betania, ca să intre în casa lui Lazăr pe care-l înviase, şi să ia masa cu el. Trebuia să arate tuturor că Lazăr a înviat cu adevărat şi totodată trebuia să-i pregătească pentru a putea înţelege Învierea Sa din morţi, în acel chip tainic cum avea să se întâmple la numai o săptămână.

Ca un semn de respect şi recunoştinţă pentru cel ce aduce lumină în casa lor, Maria, sora lui Lazăr, toarnă mir de nard curat, de mare preţ, peste picioarele lui Iisus şi cu părul capului îi şterge picioarele. Câtă dragoste faţă de Învăţătorul, câtă umilinţă plină de respect la sora lui Lazăr, care mai târziu a devenit ucenica lui Isus.

La observaţia lui Iuda Vânzătorul – că de ce nu s-a vândut, mai bine, mirul -, Domnul Iisus, plin de durere de ceea ce gândea fiul pierzării, răspunde: “Las-o în pace, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi tot timpul cu voi iar pe Mine nu mă aveţi întotdeauna” (Mat. 26, 11).

Din Betania, Domnul Iisus se îndreaptă, a doua zi, spre Betfaghe, de unde trimite doi ucenici în satul din apropiere ca să aducă asina ce o vor găsi legată şi mânzul asinei, să-i dezlege şi să-i aducă la El, iar dacă va întreba cineva de ce fac aceasta, să spună că “Domnul are trebuinţă de ei şi îndată îi va trimite”.

Aceasta spre a se împlini profeţia proorocului Zaharia, care zice: “Nu te teme, fiica Sionului, iată că împăratul tău vine călare pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9). Aducându-se mânzul asinei, mulţimea aşterne haine peste asin şi El se aşază deasupra. Covor de veşminte şi de ramuri de copaci se întindea înaintea lui Iisus, iar mulţimea, cu ramuri de finic şi măslin în mână, striga: “Osana! Fiul lui David! Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului. Osana, întru cei de sus” (Marcu 11, 7-10).

În mijlocul acestei mulţimi entuziaste se aflau şi “oameni dintre farisei”, pe care această primire îi nemulţumea profund. Nu mai erau ei cei lăudaţi de popor, cei admiraţi pentru cucernicie şi fapte bune, cu care le plăcea să se laude. “Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii”. Atunci, Iisus le-a răspuns: “de vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca, 19, 39-40). Sfântul Evanghelist Matei întregeşte discuţia cu arhiereii şi cărturarii iudei, care îi zic: “Auzi ce zic aceştia?” La care Iisus răspunde: “Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura pruncilor şi a celor ce sug voi primi laudă?” (Mat. 21, 16).

De Duminica Floriilor, Duminica Stâlpărilor sau a ramurilor de finic, cu care a fost întâmpinat Mântuitorul nostru la intrarea triumfală în Ierusalim, cu şase zile înainte de răstignire, sunt legate multe fapte şi întâmplări, care au rezonanţă până în zilele noastre şi vor avea până la sfârşitul veacurilor.

Mântuitorul a intrat de multe ori în Ierusalim, dar totdeauna simplu, smerit, fără alai, însoţit numai de ucenicii săi.

În Duminica Floriilor, însă, toate se schimbă: Mântuitorul nu vine smerit, pe furiş, ci călare pe un mânz de asină, însoţit încă din Betania de popor mult, iar la porţile Ierusalimului mulţime de bărbaţi, femei şi copii îl primesc cu ramuri de finic, ca pe un împărat, strigând: “Osana! Fiul lui David, împăratul lui Israil, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului” (Mat. 21, 9; Ioan 12, 13).

Poporul era în delir, fremăta de bucurie şi entuziasm, aşternea hainele în calea Domnului, şi de ar tăcea norodul, pietrele ar striga: “Osana”! Singur Mântuitorul e trist, până în adâncul sufletului Său.

Ce se întâmplase în ziua aceea? Cum de se schimbaseră iudeii în aşa măsură? Doar trei ani de zile a vorbit Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu, în mijlocul acestui popor şi a grăit atât de frumos, ca nimeni altul ca El, a săvârşit minuni, vindecări, a dat nenumărate semne despre Dumnezeirea Lui, dar poporul L-a primit neîncrezător, apoi L-a urât de moarte, căutând să-L omoare de mai multe ori.

Ce s-a întâmplat cu acest popor, ce schimbare s-a produs dintr-o dată în sufletul lui? Mântuitorul a încălecat pe mânzul asinei şi a intrat triumfal în Ierusalim, ca să se împlinească întocmai cele scrise despre El de profeţi (Mat. 21, 5). Dar poporul evreu, egoist şi dornic de răzbunare, a văzut altceva acum. Văzându-L călare şi înconjurat de atâta popor, a crezut că Mesia a dat semnalul revoluţiei în contra stăpânirii romane. Fiecare iudeu avea câte un duşman, care trebuia pedepsit şi fiecare credea că acum începe realizarea aspiraţiilor lor politice, o împărăţie pământească. Ei nu pricep că împărăţia lui Hristos este împărăţia păcii, a iertării şi a iubirii. Ei nu pricep că Domnul îi lasă să cânte şi să-L slăvească numai ca să dea pildă că cel ce merge la moarte pentru întreaga omenire, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să fie preamărit mai mult decât oricare alt om.

Aceasta a vrut să le arate Domnul prin intrarea triumfală în Ierusalim, dar ei n-au priceput.

Mântuitorul este trist. Îi este milă de popor. Aceasta este ultima chemare la mântuire ce o adresează El însuşi poporului ales, dar ştie că nu va fi ascultat. Ochii Săi dumnezeieşti văd patimile ce vor urma. Numai câteva ceasuri vor trece şi acest popor se va schimba iarăşi. Numai câteva ceasuri vor trece şi poporul se va lepăda de El, îl va urî şi-I va dori moartea, căci El, în loc să apuce sabia şi să ucidă pe duşmani, va rosti cu glas blând: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”, apoi va lua biciul şi va goni negustorii din templu, arătând că Dumnezeu pedepseşte cu însuşi braţul Său pe batjocoritorii celor sfinte.

În seara intrării triumfale în Ierusalim, fiul lui David, Împăratul iudeilor va merge în Betania ca să nu fie ucis înainte de plinirea vremii. Alaiul se apropie tot mai mult de Ierusalim şi Mesia este din ce în ce mai trist. El ştie că numai câteva zile vor trece şi alaiul acesta ce-L însoţeşte săltând de bucurie se va preface în adunare mişelească, ce în loc de “Osana”, va striga: “Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” Mântuitorul ştie că cei ce cântă acum “Împăratul iudeilor, Osana, bine este cuvântat”, vor rosti cea mai josnică minciună, că n-au alt împărat decât pe Cezarul, şi vor cere ca sângele lui Isus să cadă asupra lor şi asupra copiilor lor.

Ochii dumnezeieşti ai Mântuitorului văd cum ramurile de finic se prefac în bici şi în cunună de spini; mâinile ce aruncă flori în calea lui se strâng în pumni care îl vor lovi fără milă, iar buzele ce-L preamăresc îl vor scuipa şi-L vor huidui. Peste strigătele de “Osana”, Mântuitorul aude cum i se ascut piroanele răstignirii.

Iată de ce este trist Mântuitorul. El ştie că poporul nu va pricepe cercetarea Lui. El ştie că Tatăl nu va lăsa nepedepsită răutatea poporului ales, după cum s-a şi întâmplat în anul 70. În mijlocul strigătelor “Răstigniţi-L”, Isus a întrezărit crucea de pe Golgota şi dincolo de aceasta, El vedea zorile Învierii.

Ce lecţie minunată pentru noi! Între “Osana” şi “Răstigneşte-L” se desfăşoară şi scurta noastră viaţă pământească.

Întâmplările din Duminica Floriilor trebuie să ne fie spre înţeleaptă învăţătură. Să desprindem din ele că Dumnezeu pedepseşte pe cei ce nu ascultă glasul Său. Să înţelegem că pe oameni greu ne putem baza, căci sunt, de cele mai multe ori, schimbători după diferitele lor interese. Cine te laudă astăzi, mâine te poate huli, cei ce sunt astăzi prieteni, mâine pot deveni cei mai înverşunaţi duşmani ai tăi.

De aceea, să venim şi să ne încredem în Dumnezeu şi să ascultăm glasul Său când ne cheamă şi să nu-L întristăm cu răutatea noastră.

Sufletul nostru să-l primească pe Iisus cu bucurie, ca odinioară Ierusalimul, căci azi vine ca biruitor al morţii şi izbăvitor vieţii.

Sufletul nostru să fie o cetate a virtuţilor, pe care să n-o poată cuceri nici un păcat din lume. Cetate a sfinţeniei, a milei, a bunătăţii şi a dragostei, cetate a ascultării de Domnul Iisus Hristos, cu legea poruncilor Lui, cu îndrumarea Evangheliei Sale, cu apărarea zidului de nebiruit a inimii noastre, cu adevărat credincioasă numai Domnului Împăratului nostru veşnic.

Vine săptămâna Sfintelor Patimi, când Iisus urcă spre Golgota.

Să alergăm şi noi înaintea Mântuitorului, să aşternem înaintea Lui florile şi ramurile de finic ale credinţei noastre şi hainele faptelor noastre frumoase, deschizând larg porţile cetăţii inimii noastre ca să intre Domnul puterilor.

Să străbatem cu El drumul acesta pe tot parcursul vieţii noastre. Să fim cu El în suferinţă ca să ne învrednicim a fi cu El şi în ziua cea luminată a Învierii.

Învredniceşte-ne, Doamne Iisuse Hristoase, să te lăudăm, să te binecuvântăm şi să te mărim, cântând şi strigând şi noi “Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”.

Amin.

Autor: pr. Ion Cârciuleanu

 

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: