Associazione

Moldavi Nel Veneto Per La Solidarietà – Onlus

Immagine 5

Pe lîngă biserica noastră Ortodoxă din Padova, avem și asociație de binefacere, care se  numește “Associazione Moldavi nel Veneto Per la Soliedarieta Sociale Internazionale-ONLUS.”

Asociația a fost fondată în iunie 2008, în orașul Padova, prin inițiativa Părintelui Vasile Şestovschi, Elena Şestovschi şi Leonard Macari care au pus la dispoziția Asociației propriile sale resurse economice și o mare parte din munca lor pentru petru a forma bugetul inițial al Asociației.

Asociația are ca scop de a se prezenta cu activitățile sale în tot teritoriul italian și internațional,  deși, fiind la începutul activității sale, activează doar în Regiunea Veneto și Republica Moldova.
 Este o Asociație non-profit și are exclusiv scopuri caritabile. Își desfășoară activitatea în cadrul asistenței sociale și de caritate în favoarea persoanelor defavorizate în special cu privire la persoane din Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Belarus și nu în ultimul rînd cetățenilor italieni, familiilor lor vulnerabile, în sărăcie, bolnavi, cu risc de marginalizare, excludere socială și discriminare, someri, familiilor cu un dezavantajări fizice, psihice, economice, sociale, persoanelor cu handicap, dar, de asemenea, copiilor si adolescenților, orfanilor, victimelor în urma abuzului și exploatării, cu risc de dependența de droguri, cu dificultăți de comunicare și sociale, etc.
Fiecare activitate va fi realizată de către Asociație în mod direct prin serviciile puse la dispoziție de membrii voluntari, astfel încît aceste serviciile lor nu vor putea fi plătite în nici un fel, nici chiar de orice beneficiari direcți.În această fază inițială orice efort este consacrat unei stabile și efective organizări, care sub conducerea organelor administrative, va permite membrilor și utilizatorilor să presteze următoarele servicii:
– Pentru a satisface necesitățile imediate si fundamentale care apar din situații de dificultate concentrînd orice activitate și servicii necesare,  pentru a crea un punct de referință unde ar putea găsi răspunsuri, sfaturi și soluții.- Abordarea și rezolvarea problemelor de caracter social și birocratic, care apar în urma diverselor capacități de a înțelege legile italiene, în special în domeniul imigrației.- Abordarea și rezolvarea problemelor de studiu, de locuințe, sănătate, permisurilor de ședere italiene, direcționarea lucrului în societatea italiană.- Organizarea  concertelor culturale si traditionale, scoli duminicale de cultură, artă si literatură.- Furnizarea de locuri pentru întruniri unde pot reînnoi propriile sentimente religioase și solidaritate internaţională.- Acordarea de asistență în formă bănească și ajutor material în binefacere persoanelor nevoiașe care locuiesc în Moldova, Italia și alte ţări (de exemplu: haine și produse alimentare, îngrijire personală şi ajutor bănesc)Pentru a sprijini activitățile sale și pentru a atinge acest obiectiv mare Asociația are nevoie de ajutorul tuturor și orice mică contribuție este de un mare folos. Prin urmare, mai ales în aceast stadiu începător, orice persoană care dorește să se implice în calitate de membru voluntar cu munca lui, experiența și propria lui solidaritate, și binefacere creștină, este întotdeauna binevenit.Printre acestea fac parte chiar și Autoritățile Locale (Primăria orașului Padova, Provincia Padova, Regiunea Veneto), care cu toate acestea, pentru a face primele granturi, cer de la Asociație cel puțin un an de activitate reală, cu declarații și estimări finale.Din anul 2008 Asociatia Moldovenilor din Veneto pentru Solidarietate, a organizat si a facut diferite activitaţi:1. Pe parcursul acestor cinci ani de activitate, asociatia a ajutat şi ajută casa de batrini şi invalizi din Municipiul Chişinău, Scoala intrnat de copii orfani din Străşeni .2. În fiecare  an a organizat diferite cocerte tradiţonale, Ziua Moldovenilor, 8 martie, concerte de copii,  intilniri cu tineretul, scoli duminicale.3. Asociaţia organizeză de cîteva ori pe an, jocuri sportive, fodbal, tenis, basket, si trintă. Cel mai mult se organiziaza fodbal cu toate echipele de fotbolişti moldoveni din italia şi cu alte naţionalităţi.4. În acest răstimp împreună cu Biserica noastră Ortodoxă  Moldoveneasca “Naşterea Maicii Domnului” din Padova, sa ajutat şi să ajută citeva familii de copii orfani din Chisinau, Străşeni, Floreşti, Căuşeni, satul Scumpia r-n Făleşti şi din or.Drochia.5. Asociaţia mereu a dat şi dă o mînă de ajutor pentru concetăţenii noştri din Padova şi Provincia; de a găsi de muncă,  de a rezolva problemele cu actele, viză şi permisul de sogiorno şi ajutor după posibilitate pentru cei care se află in diferite dificultăţi, etc.
 
Associazione Moldavi Nel Veneto Per La Solidarietà Sociale Internazionale – Onlus Iscritta all’Anagrafe Unica delle Onlus dal 24.07.2008 Prot. 30674 (art.11 D.Lgs. 460/97)Sede legale in Padova – 35143 – Via San Fabiano e Sebastiano  nr.  134 . Codice Fiscale 92209120283
 
 
PREȘEDINTELE  Pr. Vasile Șestovschi
Tel/Fax:+390499330501
Cel: +39329/3241634
Email: p.vasilesestovschi@yahoo.it
 
Vicepreședintele Leonard Macari
Cel: +3932/06743200
 
 
 
Ziua Moldovenilor la Padova 2007. Organizată de Asociaţia “Moldavi nel Veneto-ONLUS” înpreună cu Biserica noastră Ortodoxă “Naşterea Maicii Domnului”.
 
 
La această sărbătoare au fost prezenți mai mult de 1500 de persoane.
 
Casa Noastră
DSC_0090
 
Primirea oaspeților – Consulul General de la Bologna Dl. Gheorghe Munteanu
DSC_0121
 
DSC_0124
 
DSC_0117
 
Deschiderea sărbătorii – Corul Bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din Padova
DSC_0100
 
Corul de copii
DSC_0129
 
DSC_0137
Trînta moldovenească
DSC_0211
 
DSC_0216
 
DSC_0157
Expoziția de cultură și artă presentată de conaționalii noștri
DSC_0185
 
Ziua Moldovenilor la Padova 2009. Organizată de Asociaţia “Moldavi nel Veneto-ONLUS” înpreună cu Biserica noastră Ortodoxă “Naşterea Maicii Domnului”.
La această sărbătoare au fost prezenți mai mult de 2000 de persoane.
Primirea oaspeților de onoare – Ambasadorul R.Moldova în Italia dl. Gheorghe Rusnac, Consului General de la Bologna Dl. Gherghe Munteanu și d-na Evgheni Nonna reprezentantă din partea primăriei or. Padova.
IMG_9204
Bucatele și băutura tradițională pentru toți oaspeții
IMG_9201
Deschiderea sărbătorii
IMG_9483
Corul bisericii noastre ortodoxe ”Nașterea Maicii Domnului” din Padova
IMG_9276
Oaspeții de onoare
IMG_9272
Cîntece populare moldovenești prezentate de Asociația Moldovenească ”Insieme” de la Rovigo.
IMG_9337
IMG_2155
IMG_9488 IMG_9362 IMG_9511 IMG_9512
IMG_9233
Trînta moldovenească
IMG_9347 IMG_9415
Tragerea funiei
IMG_9525 IMG_9449
 Imagine panoramică a auditoriului
IMG_2148
 
 
DSC04550
 
DSC04547
 
DSC04530
 
Immagine-leo-279
 
foto-sindaco-097
 
DSC03497
 
DSC03496
 
DSC03478
 
DSC03490
 
 
DSC02071
 
DSC03632
 

DSCN1974

Asociatia “MOLDAVI NEL VENETO”  în colaborare cu asociația “CENTRO DIASPORA MOLDOVA” și asociația “OLIMPIA” au organizat turnee de fotbal între moldoveni la nivel regional și național, pentru a realiza o unire cît mai strînsă între moldoveni.

Turneele de fotbal organizate la Padova:

septembrie 2010; mai 2011; octombrie 2011; mai 2012; octombrie 2012; mai 2013.

Au participat circa 100-150 de persoane. De la 6 la 8 echipe.

Turnee de fotbal organizate din toată Italia:

Mestre – 2009; Verona – 2010; Verona – 08.05.2011; Verona – 09.10.2011; Cittadella – 13.05.2012; Mestre – 07.10.2012; San Dona di Piave – 28.04.13.

Au participat circa 150-200 de persoane. De la 8 la 12 echipe.

DSC03892

130

134

149
157

152

154

CIMG3512

CIMG3518

CIMG3515

IMG_0714

DSC03921

DSC03917

DSC03900

 

Foto0129

Foto0038

20130616_124832

Foto0136

Foto0037

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: